La dospit

Stătea la dospit în dulap. Uneori tăcea pitit. Frustrat. Alteori, ameţit de atâta viaţă, întortocheat de atâtea lucruri nespuse, aştepta să se regăsească povestindu-se din spatele uşilor grele de nuc. Vorbea când nu i se cerea să vorbească. Grăia din rărunchi şi arunca cu pauze din când în când. Nu grăia ca să fie auzit, grăia că să se înţeleagă. Aruncatul cu cuvinte din spatele usiilor grele îl ajuta să digere spuse şi nespuse. Când nu grăia visa, când tăcea filozofa, când nici una nici alta parcă nu era.

Continuă să citești La dospit