Am strâns o groază de hărtii, foi albe de valoare perimată mi se scurg printre degete, le trec cu vederea starea şi le pun în teanc „nu se ştie niciodată„, ignor raţiunea, ignor probabilitatea, improbabiltatea, ignor coşul, îi remarc doar goliciunea, impudică aparenţă, continui să sortez timpuri, decenii, continui să enumăr foi albe scrise mărunt, chitanţe de toate felurile, facturi, număr viaţa în numărul de coli, au trecut mulţi ani de când mi s-au terminat degetele, aş fi luat cu împrumut altele dar nu mai sunt solvabilă, mi-am depăşit nivelul de coli albe, „două cutii pline sunt arhi-suficiente” privesc foile albe şi-mi amintesc dările, chemările, îmi amintesc cifrele, degetele numarând cifrele, speranţele, creditele la speranţe, costul creditelor la speranţe, mototolesc foile albe perimate şi ratez ţinta, coşul râde satisfăcut, caut o bere, găsesc o bere desfac o bere, torn o bere, privesc spuma, detest spumă, ignor spuma sorbind-o repede, amărăsc colile albe cu o privire galbenă, număr anii printre teancurile paralele, „o cutie, două cutii, o viaţă de om”.
Am strâns o groază de foi albe cât o viaţă de om şi acum nu ştiu ce să fac cu ele.
Abisuri 