Povestesc emoţii

Era un film filmat de aproape, de foarte aproape, atât de aproape încât fiecare linie părea rid şi fiecare rid părea lacrimă. Era un film – potret, un portret bleu cu nuanţe bleu, cu riduri bleu, cu zâmbete, da, din când în când cu zâmbete bleu. Era un film în care personajele îmbătrâneau odată cu părul iar părul, odată coc devenea deodată coadă şi, odată coadă, părul nu mai devenea nimic. Era un film în mai multe acte. primul act, căutarea, al doilea act, despărţirea.
Era un film cu mijlocul divizat în două acte, un film despre lacrimi şi din când în când despre zâmbete abia iţite în colţ de gură. Şi da, era un film despre dragoste, despre nişte fete şi apoi despre nişte femei, despre singurătatea căutării eu-ului, despre regăsirea eu-ului, despre pierderea eu-ului. Era un film doar în aparenţă lung, era un film despre viaţă, o viaţă în două capitole şi un aproape sfârsit de fapt început, era un film în nuanţe de bleu, scene de sex torid, aproape, foarte aproape, o intimitate non-obscenă, o intimitate aproape normală, cearceaf bleu intens, perne bleu-cer, covor bleu-mare. Era un film despre singurătate, o singurătate în două acte, primul act căutarea, al doilea act regăsirea. Continuă să citești Povestesc emoţii

Echilibristica intr-un pahar cu vise

Ma intrebai cum eram, iti raspundeam “timida” , priveai paharul gol cateva secunde si dadeai incet din cap “poate ca nu erai tu”. Te priveam incredula, pipaiam pamatul tare, uscat , scoteam o cazma si incepeam sa sap. Mi se scurgeau picurii printre firele albe ale mustatii, ritmul accelera, bataturile cresteau in varf de palma, gandurile bateau praful si praful lasa loc gropii. Intr-un fund de groapa, cateva secvente, amestecate, o curte aproape goala, o scara in spirala, un fir alb de creta consumata, un burete plin de apa. Aveam multe de spus dar degetele-mi refuzau parerile. In jur parerile altora isi cereau cu tarie dreptul la replica. Treceam pe langa fara sa stiu.

Continuă să citești Echilibristica intr-un pahar cu vise