Coşmarul

Se făcea că (virgulă) cădeau beţe de chibrit peste un deal foarte înclinat. Eu încercam să urc panta cu spatele la ea, ea nu şi pace, „să începi cu baza” îmi spunea, eu priveam negru baza, baza mă fugărea, eu simţeam panta în coastă, incercam să-mi strig prietenele, una câte una, nu, nu în ordine alfabetică, ci complet aleator începeam cu prietena „A” şi terminam cu prietena „I”, prietenele cărau o sacoşă plină, era piaţă ieftină seara, prietenele urcau panta cu faţa spre ea, eu le rugam să o urce mai repede, eu eram aproape de vârf, ele mă priveau încet, cu zâmbetul pe buze „dar unde te grăbeşti asa?” mă intrebau prietenele şi eu le arătăm cu degetul spre bază, sacoşa era plină ochi şi prietenele nu mai aveau ochi pentru bază, eu dădeam din mâini, disperarea mi se citea printre degete, eu ţipam , eu mă pierdeam cu sunet cu tot, prietenele îşi priveau degetele roşii, prietenele mă priveau ciudat, erau două prietene bune, ne cunoscusem pe vremea facultăţii, una dormea fix deasupra mea, cealaltă la fel, cu un etaj mau sus.

Continuă să citești Coşmarul

Autobuzul numarul patru

Autobuzul numărul patru. Doi lei călătoria, nu ştiu exact unde, nu ştiu exact cât, exprim nedumerirea nu tocmai în public.Publicul are urechi mari, clăpăuge, părerea interoghează publicul stârnind interesul. Două babe în floarea vârstei îşi exprimă părerea – nedumerirea îşi pierde ceaţa, se ridică aburul.

Încet-încet.

Continuă să citești Autobuzul numarul patru

Primavara aderenta

Dimineata ploua cu picaturi dese si ude, astfaltul se balacea in balti uitate de iarna si eu inaintam doar in virtutea inertiei spunandu-mi ca unii-s parca facuti sa treaca direct prin mijlocul baltilor la indemnul altora, parca facuti sa le evite cu orice mijloc gasit la indemana.  

Continuă să citești Primavara aderenta

Rostogolire

Iarba proaspata mi se prelinge pe fata, rostogoale , rostogoale.  Panta e lina , verdele crud. Nu mi-a placut niciodata sa inchid ochii si sa ma las furata de destin. De data asta insa m-am hotarat sa -mi incerc necunoscutul cu degetul. Imi iau avant si ma lansez. Intre 2 clipiri , una verde , alta bleu- stralucitoare, lansez un zambet timid intai ierbii si mai apoi cerului. Papadii, inca galbene, sunt luate pe sus si rupte de pamantul inca umed al diminetii de dupa ploaie. Realizez ca , in sfarsit, traiesc clipa, momentul prezent.

Continuă să citești Rostogolire