Lanţul slăbiciunilor

Îl strângeau minutele, orele, zilele intraseră la apă cu el cu tot, îl durea calcarul, zgâriindu-i timpanele îl îmboldeau contextele „găseşte”, el cauta, i se scurgeau posibilităţile printre degete, arătătorul i se încovoiase de atâtea litere, cifre nesemnificative făcuseră baltă, el centrul bălţii, el raza redusă la un punct, el restul, el aproape nimicul, numărătoarea inversă dincolo de zero, el teoreticianul răpus de practică, el faţă în faţă cu zidul, griul dincolo de cuvinte, griul între două cărămizi cărămizii el, nuanţa scursă printre două cărămizi cărămizii, el în locul punctului, el spaţiul odată plin de posibilităţi „umplut arată altfel”, el cărămida dezgolită de gri, el zidul dărâmat de realitate, el faţă-n faţă cu el.

Continuă lectura

Autocritica

Stateam intr-un fel de scorbura dreptunghiulara si priveam lumea cum se scurge la vale. Intr-un fel de albastru relativ senin si aproape insufletit asteptam sa pice, sa cada, sa puna capat, capete, sa infaptuiasca, sa duca odata la bun sfarsit, sa ma mantuiasca, sa respir in sfarsit ca imediat trecea si primavara si vara si iar venea toamna cu galbenul ei cu tot… Mirata intr-un fel de preferintele semenilor imi sorbeam ceaiul dintr-o ceasca neagra primita de ceva vreme in dar de la o aproape necunoscuta devenita „fosta cunostiinta pierduta printre alte foste cunostiinte”. Sorbindu-mi ceaiul din cana neagra intr-o perfecta armonie cu tot restul – pasari, fluturi , flori – sorbindu-mi ceaiul astfel incercam sa ma conving ca detineam gusturi cu adevarat ciudate, predominant metalice cu o oarecare tendita „musai monocromatic„, gusturi cumva parca incompatibile cu toate celalalte gusturi de siaj asemanator, „tendinta” intr-o oarecare masura si intr-un oarecare cerc. Incercam sa recitesc gusturile incojuratoare si nu puteam ajunge niciodata pana la capat, celalalte gusturi mi se opreau intotdeauna la cuvantul numarul sapte sau din cand in cand la linia numarul doi, spre capat, confirmandu-mi astfel senzatia de „alipire forta la maximum” care-mi apasa constiinta de ceva timp incoace.O data sau poate de doua ori mi s-a intamplat sa pic fix peste o exceptie de la regula care nu a facut altceva decat sa ma conforteze in impresia ca fusesem fabricata fix pe dos, probabil involutar in contrasens, cu o adevarata dependenta de ceea ce multi ar fi putut numi „mult prea metalic si mult prea abscons”, cei din randul carora eu nu ma putusem practic niciodata considera ca facand parte, nici macar din pura intamplare.

Continuă lectura

Scopul si mijloacele

Se spunea ca si-ar fi tinut un prohod cat o duminica ploioasa de iarna atunci cand, cu un  aer funerar agatat de o spranceana, ar fi realizat intr-un sfarsit ca toate ideile oricat de bune si chiar lipsite de mirosul sumbru dar caracteristic al samburelui de initiativa, toate ideile il lasasera balta, mâl descompus in particule verzi suflat cu glazura mov pe margine si multe, da, chiar foarte multe regrete pe cat de autentice pe atat de tardive, sentiment descarnat de a dori ceva cu tot dinadinsul si nu a putea nici acoperit de un giuligiu bleu-marin aruncat fara intentie vadita si lasat acolo, tesut de calitate discutabila, fire vechi cu gauri mari, aspect cadaveric, tendinta putregai si-n rest doar un zambet, genul acela de zambet mortuar si vizibil molipsitor.

Continuă lectura

Zen

Ma gandeam ca dadusem peste niste ciudatini diferiti, obisnuiti cu linistea si facand pe dracu’n patru sa si-o mentina in vigoare. Din acest motiv precis – si probabil nu numai – se inconjurasera de trei randuri groase de ce unii numeau cu mandrie „tufisura de calitate superioara” si apoi isi vazusera linistiti, foarte linistiti de treburile obisnuite : presalt(at) fapte la rece, afisurat prezumtii de tot felul, timport(at) si texportat din cele de becluza prioritara – ciudatinii se stiau trecuti prin multe si tocmai din aceasta cunoastere  atat de profunda de sine se tineau departe de problemele inerente tratarii tuturor detaliilor cu aceasi importanta, eliterna ezitare in fata argumentelor supraponderale si a nenumaratilor macarieni, fiecare cu o opinie personala bine definita si o tendinta de surzenie a sistemului semnervos provocata numai si numai in conditii bine stablite, nisipet ravratit de spusele celorlalti si niciodata invers.

Continuă lectura

Antricot(ez) cuvinte

Cand am descoprit bait-ul era prea tarziu pentru a-i mai propune o definitie, carameliza(ta) sau mai putin. Dupa mintea mea cea creata definita de uni drept „o combinatie de opt-uri julien, de turnedo-uri arse pe toate partile, ganduri glasate si din cand in cand de idei iesite scrum de atata framantare, dupa mintea mea cea creata numarul era depasit deja de semnificatia ansambului.

Termenul in sine nu semnifica mare lucru : continut fezandat depasit totusi de forma, pos de vita nobila pierdut undeva intre doua noduri, si mai presus de toate o utilitatea ce-i mai spala nitel pacatele, la foc inabusit asa cum ii sade bine lucrului nefacut de mantuiala.

Continuă lectura

Izvorul dindaratul gandurilor

Indaratul sforii, incercati aici.

Undeva, dincolo de o perdea fină de Paşcani cumpărată acum vreo zece ani buni pe sub mâna de la “Universal”, vecina privea nostalgică strada aproape pustie. Venise vara şi praful se ridicase de tot dezgolind crăpăturile şi afişându-le isolenţa dictată doar de libertatea actului cu forţa la un soare mult prea puternic pentru un început de iulie. De când cu apometrele astea pământul se înţelenea văzând cu ochii şi nimănui nu mai pasă dincolo de propriul buzunar. Pensiile când erau, erau mici, toate se scumpeau văzând cu ochii, până şi ţăranii ţineau la preţ cu dintîi, nu mă cedau uşor că pe vremuri „e muncă multă maică şi toate costă”.

Dar vecina ştia să-i ia cu binişorul considerând “arta gâdilatului în podul palmei” drept semn incontestabil de înţelepciune inclasabilă în rândul celor dobândite în şcoli de nivel înalt. Începea prin a-şi fixă “limita de sus” printr-un prin tur “de recunoaştere” prin piaţă, la “Universal”, apoi se arăta interesată de câte vreo căpşună mai de doamne-ajută şi întreba aşa, că într-o doară “cu cât dai kilu’ taică?” Preţul îl ştia din start drept incompatibil cu statutul dar îi făcea o plăcere nebună să-şi testeze arta de negustoreasă tipică genului în care se ştia clasată – n-ai ce să-i faci, gura omului vorbeşte multe şi nevrute.

Apoi mai întâlnea pe unul şi pe altul în drum spre “centru” şi se puneau cu toţii la taclele fix în drum. Aşa măcar lumea era nevoită să-i remarce şi chiar să le arunce din când în când câte o privire amară şi o vorba acră suierata molcom printre dinţi. Vecina avea multe principii şi unul dintre ele îi spunea clar să iasă din rând de câte ori avea ocazia, că doar mediocrii aşteaptă cuminţi să le vină rândul. Pe baza unui astfel de principiu nu reuşea şi pace să nu se întrebe, retoric bineînţeles, cum rezistase atâta amar de vreme doar aşteptând să-i vină şi ei rândul că într-un final să se blazeze de tot devenind una cu tendinţa generală, aceea de a consideră pesimismul drept un simplu punct de vedere diferit de percepere a optimismului, acela puţin mai cinic decât media.

Aproape de prânz ajungea şi în staţie unde, bucurându-se de statutul de pensionar cu toate actele în regulă – treizeci de ani la Regia Electrică îşi meritau cu vârf şi îndesat biletul la juma’ de preţ – se urcă în autobuzul numarul patru şi, dacă simţea nevoia se gârbovea toată, şchiopătând de piciorul drept, beteagă nevoie mare. Întotdeauna se găsea cineva mai amabil decât media să-i cedeze un loc “la geam, cu faţa” că altfel nu se putea “sufăr şi cu inima, mamaie, dacă nu privesc în sensul mersului, ameţesc”.

Cobora la „Dacia”, fix la piaţa. Mulţumind cu dragoste tânărului săritor ce-i întindea mai întotdeauna o mâna stânga într-o atingere “un pic cam moale pentru un tânăr atât de deosebit, rar mai întâlneşti un copil că el în zilele noastre” şi-i cobora căruciorul în carouri cu mâna dreapta, aştepta puţin – “efort mare, scări abrupte” – şi, cum vedea autobuzul plecat în trombă din staţie, îşi reviziua complet atitudinea, recapatandu-şi prestanţa încă vizbila a femeii trecute de prima tinereţe şi totuşi încă “bine”.

Traversa bulevardul Gării mai mult uitându-se la alţii şi criticând în gând ţinute şi comportamente de tot felul – un alt principiu de baza o învăţase să ia aminte şi la ceilalţi căci în definitiv educaţia nu-i niciodată bătută în cuie şi omul cât trăieşte învaţă. Îşi considera în general critică drept pozitivă chit că avea uneori ceva probleme în a descifra senzaţia de bine îndărătul actelor declanşate oamenilor din jur.

Intră apoi în piaţă şi se pierdea în ale ei, reuşind întotdeauna să-şi uimească vecinii într-un fel sau altul, decizii de ultim moment, o neînsemnată “afacere” încheiată după patru şi zece ….

Deodată, pe la mijlocul frazei şi la capătul dealului apărea inginerul agale, bătut de soare şi vizibil transpirat. Vecina tresărea ieşind din ale şi suflând delicat în cafeluţă abia trasă de pe foc îşi spunea : „Ia uite şi la asta ce-şi mai plimbă sacoşă plină ochi, îşi permite, nu tu familie, nu tu probleme, şcolit până-n măduva oaselor şi crescut în puf de gaşcă, ce ştie e cum e să n-ai”

Undeva după o uşa se auzea zumzetul maşinii de spălat iar în faţă „Căminul” îşi traía în continuare epoca deja trecută.

Acest articol face parte din seria “la capatul sforii” unde lucrurile nu-s niciodata batute in cuie si orice sugestie e binevenita pentru a continua povestea inceputa. Desigur, astept sugestii – raspunsurile la sondaj vor orienta urmarea.

Upate : In urma voturilor, continuarea aici.

Pentru producerea lui s-a facut buna folosinta de duzina lui Psi.

Incompatibilitate ?

Omul din fata mea era un tip la vreo cinzeci si cinci de ani, un vulcan un pic flegmatic si un pic prea acrit pentru o masa insorita si de pranz si de inceput de vara. Soarele-i pica cu carare pe o parte, facandu-si cu greu loc printre firele gri dar inca dese.

Omul din fata mea manca cu pofta celui ce sare cu nonsalanta aproape zilnic peste croissantul de dimineata, si-si taia sporovaind cu agilitate, frunza de salata verde in patru bucati egale.

Omul din fata mea era intr-o comuniune practic emotionala cu fiecare bucatica astfel decupata.

Continuă lectura