Îl strângeau minutele, orele, zilele intraseră la apă cu el cu tot, îl durea calcarul, zgâriindu-i timpanele îl îmboldeau contextele „găseşte”, el cauta, i se scurgeau posibilităţile printre degete, arătătorul i se încovoiase de atâtea litere, cifre nesemnificative făcuseră baltă, el centrul bălţii, el raza redusă la un punct, el restul, el aproape nimicul, numărătoarea inversă dincolo de zero, el teoreticianul răpus de practică, el faţă în faţă cu zidul, griul dincolo de cuvinte, griul între două cărămizi cărămizii el, nuanţa scursă printre două cărămizi cărămizii, el în locul punctului, el spaţiul odată plin de posibilităţi „umplut arată altfel”, el cărămida dezgolită de gri, el zidul dărâmat de realitate, el faţă-n faţă cu el.
Etichetă: Duzina
Autocritica
Stateam intr-un fel de scorbura dreptunghiulara si priveam lumea cum se scurge la vale. Intr-un fel de albastru relativ senin si aproape insufletit asteptam sa pice, sa cada, sa puna capat, capete, sa infaptuiasca, sa duca odata la bun sfarsit, sa ma mantuiasca, sa respir in sfarsit ca imediat trecea si primavara si vara si iar venea toamna cu galbenul ei cu tot… Mirata intr-un fel de preferintele semenilor imi sorbeam ceaiul dintr-o ceasca neagra primita de ceva vreme in dar de la o aproape necunoscuta devenita „fosta cunostiinta pierduta printre alte foste cunostiinte”. Sorbindu-mi ceaiul din cana neagra intr-o perfecta armonie cu tot restul – pasari, fluturi , flori – sorbindu-mi ceaiul astfel incercam sa ma conving ca detineam gusturi cu adevarat ciudate, predominant metalice cu o oarecare tendita „musai monocromatic„, gusturi cumva parca incompatibile cu toate celalalte gusturi de siaj asemanator, „tendinta” intr-o oarecare masura si intr-un oarecare cerc. Incercam sa recitesc gusturile incojuratoare si nu puteam ajunge niciodata pana la capat, celalalte gusturi mi se opreau intotdeauna la cuvantul numarul sapte sau din cand in cand la linia numarul doi, spre capat, confirmandu-mi astfel senzatia de „alipire forta la maximum” care-mi apasa constiinta de ceva timp incoace.O data sau poate de doua ori mi s-a intamplat sa pic fix peste o exceptie de la regula care nu a facut altceva decat sa ma conforteze in impresia ca fusesem fabricata fix pe dos, probabil involutar in contrasens, cu o adevarata dependenta de ceea ce multi ar fi putut numi „mult prea metalic si mult prea abscons”, cei din randul carora eu nu ma putusem practic niciodata considera ca facand parte, nici macar din pura intamplare.
Scopul si mijloacele
Se spunea ca si-ar fi tinut un prohod cat o duminica ploioasa de iarna atunci cand, cu un aer funerar agatat de o spranceana, ar fi realizat intr-un sfarsit ca toate ideile oricat de bune si chiar lipsite de mirosul sumbru dar caracteristic al samburelui de initiativa, toate ideile il lasasera balta, mâl descompus in particule verzi suflat cu glazura mov pe margine si multe, da, chiar foarte multe regrete pe cat de autentice pe atat de tardive, sentiment descarnat de a dori ceva cu tot dinadinsul si nu a putea nici acoperit de un giuligiu bleu-marin aruncat fara intentie vadita si lasat acolo, tesut de calitate discutabila, fire vechi cu gauri mari, aspect cadaveric, tendinta putregai si-n rest doar un zambet, genul acela de zambet mortuar si vizibil molipsitor.
Zen
Ma gandeam ca dadusem peste niste ciudatini diferiti, obisnuiti cu linistea si facand pe dracu’n patru sa si-o mentina in vigoare. Din acest motiv precis – si probabil nu numai – se inconjurasera de trei randuri groase de ce unii numeau cu mandrie „tufisura de calitate superioara” si apoi isi vazusera linistiti, foarte linistiti de treburile obisnuite : presalt(at) fapte la rece, afisurat prezumtii de tot felul, timport(at) si texportat din cele de becluza prioritara – ciudatinii se stiau trecuti prin multe si tocmai din aceasta cunoastere atat de profunda de sine se tineau departe de problemele inerente tratarii tuturor detaliilor cu aceasi importanta, eliterna ezitare in fata argumentelor supraponderale si a nenumaratilor macarieni, fiecare cu o opinie personala bine definita si o tendinta de surzenie a sistemului semnervos provocata numai si numai in conditii bine stablite, nisipet ravratit de spusele celorlalti si niciodata invers.
Antricot(ez) cuvinte
Cand am descoprit bait-ul era prea tarziu pentru a-i mai propune o definitie, carameliza(ta) sau mai putin. Dupa mintea mea cea creata definita de uni drept „o combinatie de opt-uri julien, de turnedo-uri arse pe toate partile, ganduri glasate si din cand in cand de idei iesite scrum de atata framantare„, dupa mintea mea cea creata numarul era depasit deja de semnificatia ansambului.
Termenul in sine nu semnifica mare lucru : continut fezandat depasit totusi de forma, pos de vita nobila pierdut undeva intre doua noduri, si mai presus de toate o utilitatea ce-i mai spala nitel pacatele, la foc inabusit asa cum ii sade bine lucrului nefacut de mantuiala.
Condur(ul) fermecat
Nasul era oribil
Zacea scurgandu-se
Rosu-fals
„Falsitatea e o stare de spirit”
Izvorul dindaratul gandurilor
Stau cu ochii în tavan și număr crăpături fine. Pe la douăzeci și ceva mă opresc din numărat și-mi imaginez că umplu o găleată roșie cu apă, că adaug puțin detergent de podele, că înmoi mop-ul zmotocit în apa fierbinte și că, în cele din urmă, reușesc cu chiu cu vai, să scot dunga de pe podea.
Explicatie
Intre doua inspiratii
Privesc pe gaura cheii
Imagini, culori, le lipseste parca
Trecerea.
Intre doua treceri
Deschid larg fereastra
Si in fata realitatii
Gasesc adevarul
„Nu m-am uitat nici de data asta”
Explicatie ….
Artistul nu se vede pas cu pas
Artistul doar se masoara
In greutatea senzatiilor lasate.
Incompatibilitate ?
Omul din fata mea era un tip la vreo cinzeci si cinci de ani, un vulcan un pic flegmatic si un pic prea acrit pentru o masa insorita si de pranz si de inceput de vara. Soarele-i pica cu carare pe o parte, facandu-si cu greu loc printre firele gri dar inca dese.
Omul din fata mea manca cu pofta celui ce sare cu nonsalanta aproape zilnic peste croissantul de dimineata, si-si taia sporovaind cu agilitate, frunza de salata verde in patru bucati egale.
Omul din fata mea era intr-o comuniune practic emotionala cu fiecare bucatica astfel decupata.
„Dorinta-n dialog”
La ceas trecut demult
De prima-i tinerete,
Dar inca indraznet
Ma izbea venita de nicaieri
(Si totusi, toate au o explicatie
Chiar si suturile)
Dorinta artisticului ca forma
De exprimare.
Abisuri 