Coana Mare şi dilema existenţială

Avea Coana Mare o dilema existenţială. O trezise din somn zguduindu-i conştiinţa şi principiile, la început nu ştiuse unde, nu ştiuse de ce şi nu ştiuse când. Vedea camera obscură printr-o ceaţă deasă, întunecată, vedea camera lăfăită undeva pe dedesubtul tavanului scorojit, ar fi trebuit să fie zugrăveala vara dar a fost să fie cumva fix pe dos, vara ceruse soare, soarele nu să dăduse arătat, nici măcar cu degetul şi aşa fusese să fie lăsat pe altă vara, mai cumsecade. Vedea Coana Mare camera rotindu-se în jurul lustrei şi mai vedea Coana Mare şi lustra rotindu-se deasupra capului cum mai vedea Coana Mare şi capul bălăngănindu-se scuturat de dilema existenţială fără nume precis dar cu formă bine conturată. Vedea şi simtea Coana Mare dar nu înţelegea de ce taman ea şi mai presus de toate de ce taman atunci, cinci minute înainte de zumzanitul discret al ceasului deşteptător.

Avea Coana Mare o sumedenie de întrebări fără răspuns, dilema nu era decât un nivel adăugat suplimentar unui teanc bine dichisit de semne de tot felul, puncte şi semne de întrebare, virgule în splendoarea formei, mirări de tot felul, forme ascuţite la capete neterminate. În pofida teancului deja format, dilema existenţială rodea dimineaţa cu lustră cu tot, cu tavan cu tot, cu camera cu tot, cu ceas cu tot, înghiţea dilema existenţială minutele cu ticăit cu tot, amesteca lustra cu zugrăveală cu tot,răvăşea dilema existenţială viaţa Conei Mari cu semne cu tot.

Imagina Coana Mare o sumedenie de posibilităţi, personaje macabre cu pistol cu tot, pitici mici şi relativi graşi, oameni fără nume definiţi doar de culori pale, situaţii de toate feluri cu nuanţă predominantă, dialoguri înşirate logic şi cursiv, imagina Coana Mare tot felul de situaţii şi scenarii cu coperţi cu tot.

Avea Coana Mare o dilema existenţială şi nu reuşea să-i pună nici punct şi nici virgulă. Îi lipseau personajele.

 

Reclame

Exist sau traiesc ?

Lunea e o stare aparte
Fabricată din gânduri
Desperecheate
Adunate grămadă din resturi
Ţesute anapoda şi apoi lipite
Unul pe faţă şi altul pe dos…
Lunea e o stare bizară
Fără definiţie prealabilă
Existenţa stoarsă doar de suflu
Până la ultimul strop.
Trăiri lipsă, doar imagínate
Bazate doar pe considerente
Pur întâmplătoare.
Lunea e o stare chinuită
De durerile facerii
Un amestec de trăiri în faşă
Împinse de la spate
De emanaţiile unei existente
Deja aşezate la capitolul
« Amintiri ».
Lunea nu trăiesc
Lunea doar exist
Şi asta e un fapt
Cu acte în regule şi deci
Imposibil de contestat.