În aşteptarea zilei de mâine

Cel mai mult mă enverva săpunul, o bucată pătrată din ce în ce mai mică. Apoi mă enervau pliculeţele, mai întâi două mai apoi câte unul. Mic şi pătrat, lichid bun la toate. Mă mai enerva şi omleta, albă şi fleşcăită într-un fel de deghizare involuntară, o cvasi-omletă făcută praf, făcută din praf, praf şi pulbere, pulbere de culoare indefinită, gust plat, deghizat şi el, scurs, topit ca şi pătratul de săpun. Cu ambalaj cu tot.

Continuă să citești În aşteptarea zilei de mâine

Urma scapa turma

Sirul aleator de-a lungul trotuarului inclinat, zi ploioasa de iarna, pacla ca decor, ambianta hatra a inceputului, intunericul strapuns de incercari firave, absenta  restului, tot restul in afara de un tren, undeva un tren plin ochi, dai sa intri, impingi un pic, varful cizmelor negre depasind putin usa, usa incapatanat lasata vraiste.

Continuă să citești Urma scapa turma

Echilibristica

O sârmă aproape dreaptă şi fără nici urmă de “doar şi poate”. Drept înainte căci înapoi nu s-a pus niciodată problema. Stânga şi dreapta doar în caz de urgenţă maximă.

Ochi larg deschişi, clipiri doar în caz necesitate. Un singur obiectiv în vizor, chiar şi cu ochii închişi. Visat noaptea, imaginat ziua, pregătit între cele două. Privit acum drept în ochi, din ce în ce mai aproape, aproape tangibil, aproape trecut, aproape regretat.

Un pas. O oprire. Un gând nărăvaş. Un surâs ascuns între două cute, o grimasă fugară. Încă un pas, aceaşi sârmă dintr-o perspectiva diferită. Parcă mai aproape de capăt. Doar parcă ?

Acelaşi acrobat îmbătrânit de doi paşi şi un gând nărăvaş. Mai înţelept? Ar lasă-o baltă. Mai încăpăţânat? Poate.

Încă un pas. O fracţiune de clipire furată unui regulament antic şi prea de demult. Risc meritat, o lacrimă se scurge încet. O privire pierdută într-un gând recuperat de ieri seară, început şi lăsat baltă. Dar merită continuat.

Un alt pas, o altă oprire, o nedumerire : „să fi fost gândul degeaba” ?

Un ultim pas de data asta. Restul poate altădată. Sau poate deloc. Acrobatul pare tare obosit.

Răsăritul nu pare departe. Dar nu se ştie niciodată…