Probabil asta vroia să spună cineva

Uneori îmi vine „să” şi nu pot că-i prea abstract, prea imposibil de definit, prea întortocheat, prea banal de idiot, prea idot de banal. Uneori îmi vine „să” şi nu-i găsesc definiţia. Îmi torn un lichid alb într-un pahar cu dunguliţe fine şi aştept să pice definiţia lui „să”. Explicaţia imposibilului. Dovada „că”. Certitudinea că există definiţii care nu-şi definesc decât propriul eşec.

Continuă să citești Probabil asta vroia să spună cineva

Ce ciudat e să te bucuri că ai fost

Ce ciudat e să te recunoşti ca personaj într-un şir de cuvinte. Într-un şir de fapte să-ţi recunoşti faptele, propriile cuvinte. Propriile trăiri. Propriile emoţii. Propriile greşeli. Ce ciudat e să te bucuri că ai fost, că ai trecut, că ai reacţionat. Că n-ai reacţionat. Că ai ras. Că ai zâmbit. Că ai manipulat. Că ai trecut cu vederea. Că n-ai pus la inimă. Că n-ai pătruns. Ce ciudat e să realizezi cum e să ţi se pună totul pe tavă. Verbele. Conjugările. Virgulele. Spaţiile. Conversaţia. Incompatibilităţile. Diferenţele.

Ce ciudat e să doreşti să redevii.  Fără explicaţie.„re-fii”.