Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile

@ Ravi Roshan

Mă întrebai ce se întâmplă cu oamenii
Transformați în aripi
Și eu mă gândeam un pic
Și încă un pic
Și când se termina picul
Răsărea luna și-ți spuneam
Că în acest caz
Ar trebui reinventat rozul
Căci orice transformare
Are un punct de plecare

Citește în continuare „Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile”

La capătul meu

person holding red and green leaves

@ Cecile Vedemil

La capătul degetelor
Stă să cadă toamna
Și deodată devin frunză
Odată cu unghia
Și fulg
Odată cu galbenul
Și plouă galben
Odată cu frunzele
Și devin galben
La capătul fulgilor
Și alb
Odată cu iarna
Și ninge toamnă
La capătul galbenului
Și cade frunză
La capătul toamnei
Și ninge alb
Și cade galben
Și plouă iarnă
La capătul meu

Cine a mai pomenit soartă cu dungă?

@ Santosh Maharjan

Îmi pare bine c-ai rămas. E atât de greu să rămâi. Dar atât de bine să rămâi. Şi eu aş fi rămas dacă aş fi putut. Dar m-a gonit timpul. Se grăbea. Mătura frunzele şi mie mi-a fost frică de mătură. Frunzele îmi plăceau. Aveau o culoare galben-plăcută frunzele. Nu rămâneam şi plângeam. Aşa-mi vine mie să fac când nu pot.

Citește în continuare „Cine a mai pomenit soartă cu dungă?”

La spaţii publice

E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.

Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.

Citește în continuare „La spaţii publice”