O fotografie

Se golise Pamanatul de tot, umbre bântuiau goale neintreband pe nimeni nimic, nu mai exista nimicul, exista doar spaţiul, vidul revărsat peste margini, se golise Pământul şi ceruse gunoierilor să-şi adune măturile, una câte una măturile se strângeau mănuchi, înghesuite una într-alta măturile avizau cu concentraţia tipică maturilor, nimicul.

Continuă să citești O fotografie

Aproape verde

Afara ploua, nu perfect perpendicular dar perfect umed, estetica verdelului praz sufera de ceva zile bune intr-o tacere de zile mari, completa-i trasformare de peste iarna abia trecuta, ieri. Un doar verde murdar de frunze abia iesite din iarna razbate printre picuri si vant si un mormanel de zapada inca netopita suspina din rarunchi „s-a si dus vremea mea”. Ma uit cum ploua stramb si vrejurile lungi si golite de iarna imi astupa orice urma de imaginar pozitiv.

Continuă să citești Aproape verde

Noiembrie

Cuțite ascuțite
Pe margini
Taie clipe în două
Părți egale.
Și le umplu apoi cu apa
De ploaie.
Pe post de fond sonor
O muzică cărămizie
Se tânguie
Până nu mai poate
În ritm de lamele perpendiculare.

O frunză galbenă
Confuză,
Și-a pierdut pare-se
Copacul.
Și acum zace turtită
În așteptarea altei
Destinații.
Poate mâine
Că azi e duminică
Și toate destinațiile
Sunt închise.