O îngropase sub tona ei de inepţii. O acoperise bine cu explicaţii justificate. Raţionale. Ea ştia, bănuia tona. Era o tonă logică, vizibilă cu ochiul liber. Ea avea ochelari de cal. O acceptase drept alternativă şi acum o regreta. O tonă şi un pic, picul acela justificat, picul acela bănuit.
Etichetă: frustrare
Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte
Îmi caut ceaiul de fructe roşii şi nu-l găsesc. Ceaiul de fructe roşii s-a terminat de ieri. Nu mă doare imposibilitatea ceaiului. Înghit în sec apa dintr-un pahar de plastic alb şi privesc cerul albastru fără pic de nor. El afară, eu dincolo de el. Nu mă doare imposibilitatea cerului. Răsfoiesc emailurile în ordine alfabetică. Exist, ca mulţi alţii, într-o lista de difuziune largă. Întru propia informare. Nu mă doare imposibilitatea destinaţiei.
Citește în continuare „Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte”
Monotonie
De fapt nu ştiam de unde să încep. N-aş fi vrut decât să continui, să mototolesc perna aia până la capăt. N-a fost să fie, am năvălit bosumflată şi a trebuit să continui. Îmi cădeau pleoapele, le adunam şi le lipeam aşa cum puteam. Nu-mi ieşea lipitura perfectă, simţeam imperfecţiunea pe la crăpături.
Abisuri 