Etichetă: fuga

Se făcea că e, fără să fie

Bloger Abisuri3 comentarii

person walking on seashore

@ Karl JK Hedin

Totul provine de undeva, de undeva de aici…

Deschisesem ușa aceea albă cu senzația că trec undeva dincolo de mine. Dincolo de plaja aceea pustie și dincolo de canalul îngust care mirosea a acru. Trecând, prima impresie fusese că nu-mi reușise trecerea. Era ciudat să treci printr-o lume golită de oameni… Urmărisem mult timp pașii fini pe nisipul alb până ajunsesem la capătul lor. Totul are un capăt, până și marea. Marea se sfârșea într-o stâncă albă, măturată de vânt. Stăteam pe stâncă albă și mă gândeam unde dispăruseră oamenii.

Citește în continuare „Se făcea că e, fără să fie” →

Fugărită de gânduri

Bloger AbisuriLasă un comentariu

Fugea prin pădurea deasă, treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea mirosul frunzelor în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea senzaţia verdelui-albastru, impactul verdelui-albastru asupra stării, îi plăcea impresia generală lăsată de frunzele atinse din fugă.

Citește în continuare „Fugărită de gânduri” →

Viata ca o fuga

Bloger Abisuri13 comentarii

Cand eram mai frageda, demult, undeva intr-o vreme undeva uitata de lume, mi se scotea pe ochi, pe nari si mai cine mai stie exact pe unde superficialitatea. Forma de calitate dispretuind linia prea lenta si prea ordonata a rutinei? Defect ros pana la os? Inocenta teribil de pura si induiosator de simpla in prostia ei ? Cert este ca imi intrase bine in cap – din cap pana in picioare – ca nu pot face nimic altfel decat totul pe fuga, ca si cum m-ar fi fugarit ogarii satului, infometati timp de ceve zile bune si apoi lasati in voia sortii.

Citește în continuare „Viata ca o fuga” →