@ Julian Lozano
Îmi spuneai că ai probleme cu frunzele şi eu nu înţelegeam. Te imaginam mult deasupra frunzelor, frunzele acelea multe şi uneori galbene. Frunzele acelea cu miros de statut şi aparenţă moale, frunzele straturi, straturile inimi, inimile ploi. Ploile acela ierni.
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Odată cu albul
Să mă întind
Odată cu vântul
Încerc să mă sting
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Țin pumnii cauș
Să nu mă preling
Odată cu fulgii
Îmi vine să strig
Odată cu șoaptele
Să ating
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Există o ordine firească
A fulgilor
Şi mai există, în plus de ordinea fulgilor,
Ordinea oamenilor
De multe ori zilele se petrec de capul lor, in afara oricaror reguli, intr-un contrasens parca impins la maximum. Exista o perioada de acomodare cu astfel de zile, dupa care totul devine doar un altfel de rutina. A te pune impotriva curentului in astfel de situatii nu ar putea schimba decat eventual punctul de vedere asupra desfasurarii lucrurilor. Lucrurile in sine se petrec asa cum le-a fost dat sa se petreaca.
Stau intr-un cerc
Si privesc fulgii.
Sunt umezi rau
Si cad patrat.
Lasand urme paralelipipedice
De fulgi cu greutate.
Din baltoaca in baltoaca amestec cu grija anotimpurile. Mai ca as vrea un fulg in plus dar parca nu indraznesc sa cer. As face nota discordanta.
Aici fulgii sunt detestati, certati si trimisi la colt in sir indian. Nu mai sunt demult la moda in diafana lor simplicitate, acum se poarta palariile cu boruri largi si funda rosie agatata de un pai lung infipt cu incredere si speranta intr-un pahar fara picior dar plin ochi de verde crud cu aroma de menta si parfum de vara torida pe malul marii.
Abisuri 