Etichetă: gand

Panica

Bloger Abisuri3 comentarii

@ Gabriel Matula

Panica fină și neașteptată a despărțirilor, roșeața nespuselor, tăcerea rușinoasă a imposibilelor vorbe… Nebunia tăcută a pendulei agățate pe peretele din față, fix deasupra televizorului deja vechi. Nebunia secundelor disperate să treacă, zgomotul nabadios al ploii fine de dincolo de geamul dublu. Totul și multe alte lucruri fine, nenumărate multe și fine, volum constant, număr dependent de fineturi, toate și cel puțin  trec prin tine ca printr-o etamină de proastă calitate.

Încerci disperat să păstrezi măcar resturile bolovanoase, nu ți-e dat să ai nici măcar resturi, bolovanii se sparg în trecere. Particule din ce în ce mai fine, începi să tușești, îți spui că umezeala  ruginește de-a binelea, privești ploaia, încerci să-i numeri stropii. Nu ies la numar? Cad prea mulți. Prea fini. Prea deși. Undeva, departe, autostradă e plină ochi, dar timpul circulă cu încetinitorul. Te întrebi cât poate fi încetul de încet și nu reușești să-ți imaginezi mai nimic. Secundele trec mult prea repede…

Știrile se scurg în buclă, mereu aceleași, mereu aceași buclă, unii fură copiii altora, alții își dau doar cu părerea. Avioanele încă zboară, undeva ninge, altundeva plouă.

Panica fină a despărțirilor, un loc, un fapt, niște voci. Mâine se anunța ploaie și poimâine ceată. La Bugarach totul e sub control, de ieri se supraveghează toate trecerile, numărându-se una câte una.

Răspoimâine poate va ninge.  Sau poate că nu.

Până la ultimul punct

Bloger Abisuri10 comentarii

@ Sam Headland

Există acea nevoie de a apuca firul şi a continua, dincolo de reguli şi anumite principii, dincolo de pretexte există principiul numărul unu, principiul tuturor principiilor, există acea nevoie de a continua de acolo unde n-a fost să fie sfârşit, de acolo unde a fost să fie trăire şi sentiment, există acea nevoie de a re-crea starea, starea aceea unică, depăşirea prin contra-argumente, prin contra-antibiotic şi anti-infecţie, există acea nevoie de a retrăi în buclă punctele până la ultimul punct, ultima prestanţă, depăşirea cercului, ieşirea din cerc, există acea nevoie de senzaţie, senzaţia propriilor senzaţii descătuşate de scop, primul şi ultimul scop, există acea nevoie de a străpunge limite netrasate decât de tine, de a trece peste liniile imaginate doar de alţii, există acea nevoie de confruntare, tu cu imaginea ta prin prisma celoralti.

Citește în continuare „Până la ultimul punct” →

Explozia

Bloger Abisuri6 comentarii

@ rawpixel

Și veneam în gând
E așa de usor
Iei un gând, primul care-ți trece sub degete
Și-i spui „stop gândule, ia-mă și pe mine”
Și gândul te ia
Și oprește la prima
Sau la a doua
Sau ce mai contează, numere-s doar un detaliu
Și veneam în gând
Mă așezam lângă tine
„Să nu-ți mai fie frig”
Îmi ziceam ca să înțeleg de ce mă așezam
Pe sau sub
Ce mai contează unde
Cert este că veneam
Mă opream brusc
De atâta frig
Aproape că înghețam
Și, ca să nu te îngheț și pe tine
Te atingeam cu vârful limbii
Ca să-ți simt gustul și apoi,
Tot cu vârful limbii,
Atingeam pulsul
Respiram pulsul atingand urechea
Și din nou,
Tot cu vârful limbii
Te gustam
Coboram doar ca să te cunosc mai bine
Si te tot cunosteam
Și tu, te lăsai în voia gustului
Și, când te cunosteam destul
Și tu aproape ca plezneai
Mângâiam aerul cu prezența mea
Și tu răspundeai în felul tău
Pe care mi-l imaginam brutal
Și tremura patul de atata noi
Și începeam să picurăm
Și picuram câte un pic
Și la un moment dat explodai
Odată cu mine
Și aproape că terminam de picurat
Pe sau sub
Ce mai contează unde
Cert este că explodam
Dar tu n-o puteai numi explozie
Ziceai să uit de explozie
Și să-mi iau gândul înapoi
Și eu îi spuneam gândului
„Stop gândule, ia-mă și pe mine”
Și gândul mă lua
Și oprea la prima
Sau la a doua
Sau ce mai contează la a câta
Numere-s doar une detaliu
Și continuam să explodam
Până uitam de noi.

Acadeaua

Bloger Abisuri4 comentarii

@ Jordan Wozniak

În vârful unei iluzii ascuțite rău, un gând se zbătea de capul lui. O ceată groasă cât s-o tai  pe lângă împiedica orice altă posibilitate. Într-un acces de abstract, gândul a dat pe lângă, răbufnind puțin dincolo de umbra vârfului.

Iluzia a închis ochii o dată, a închis ochii și a două oară, a treia oară a luat un ac cu ață și a cusut repede gândul, foarte aproape de centru. Întristat, gândul s-a retras într-ale lui, mestecând de zor alte gânduri dulci.

La un moment dat a început să plouă, o ploaie rece de toamnă, aproape lapoviță. Gândul, cusut cu ață albă, s-a simitit deodată la adăpost.
Citește în continuare „Acadeaua” →

Pierdut gânduri. Declar nule

Bloger AbisuriLasă un comentariu

@ Eric Ward

Am ieşit şifonată, îmi pierdusem gândurile
Printre cuvinte şi cuvintele printre plete
Îmi aranjam discret resturile paralel cu lumea
Unghiuri obtuze blocau pieptenele
Aş fi vrut un pieptene din os
Fusese să fie un plastic ieftin
Trăgeam paralele cu lumea, pieptenele ţinea
Plasticul ieftin făcea toţi banii
Iar gândurile curgeau plete perpendicular pe lume.
Am ieşit şifonată îmi amestecasem limitele
Trecute cu privirea limitele se lăsaseră duse
Plete trase de un piepten de plastic ieftin
Opuneau rezistenţă unghiurilor
Gândurile se simţeau perpendiculare
Gândurile îşi trăiau ultima clipă de libertate
Odată spuse, gândurile deveneau plete.
Nu doream să rostesc gânduri
Preferam să mă inec cu gânduri
Să pleznesc cu gânduri cu tot
Îmbibată cu gânduri deveneam perperndiculara la rândul meu
Perpendiculară la rândul meu imi simteam gura plină de gânduri
Cuvintele nu-şi mai găseau trecerea
Pieptenele golise toate pletele
Pletele îşi căutau acum gândurile
Nu ştiam şi mă opuneam.

Mă uit la oameni cum uită de ei

Bloger Abisuri4 comentarii

Mă uit la oameni cum uită de ei, se pierd în semnele celorlalţi convinşi de autenticitatea semnului, mă uit la oameni şi mă pierd printre gesturile lor, printre vorbele lor fără sens, direcţie aleatoare, un pic la stânga, un pic la dreapta, ce contează impresia generală, oamenii se încred în semne, semnele le definesc mişcările, micile mişcări aleatoare, un tot dezechiibrat, mă uit la oamenii şi-mi număr greselile, nu-mi ajung degetele, cer cu împrumut de la omul cu nasul lung, omul cu nasul lung n-are să-mi dea, omul cu nasul lung are şi el greşelile lui, multe, late, mă uit la oameni şi mă pierd printre gesturile lor, semnificaţii răvăşite de demoni în faşă, mă uit la oameni şi nu mai înţeleg nimic, îi întreb din ochi pe oameni „unde v-aţi pierdut direcţia?” oamenii îmi fac semne aleatoare, oamenii dau impresii greşite, le număr greşelile dar nu-mi ajung degetele, cer cu împrumut de la omul cu nasul lung, omul cu nasul lung se face că plouă, omul cu nasul lung îmi ignoră lipsurile, eu trag concluzii pripite şi continui să mă pierd. Printre oameni şi semne. Printre semnificaţii şi direcţii aleatoare. Mă uit la oameni cum uită de ei, îmi fac cruce şi plec.