Căldură mare – promisiuni

Să-mi scârţâie gândurile la încheieturi şi tălpile de atâta praf. Să-mi dau şosetele la închisoarea şosetelor şi cizmele la cimitir. Să curg, să mă preling pe lângă şinele calde şi oamenii reci. Să dau să cad şi să nu, să mă adun în ordinea în care eram. Să las verbele să-mi curgă strofe şi frazele să-mi pună punct.

Să nu mai trenul „înspre”, să nu mai iau metro-ul „linia” să nu mai iau autobuzul „numărul”.

Să nu-mi mai iau decât gândul.

,

Rar

În general e dificil să scrii şi cu stil şi cu subiect care „să prindă” şi cu un final care să pună pe gânduri şi care să nu dezamăgească aşteptările legate de … titlu.

Cei ce reuşesc asta sunt …rari.

Mă uit la oameni cum uită de ei

Mă uit la oameni cum uită de ei, se pierd în semnele celorlalţi convinşi de autenticitatea semnului, mă uit la oameni şi mă pierd printre gesturile lor, printre vorbele lor fără sens, direcţie aleatoare, un pic la stânga, un pic la dreapta, ce contează impresia generală, oamenii se încred în semne, semnele le definesc mişcările, micile mişcări aleatoare, un tot dezechiibrat, mă uit la oamenii şi-mi număr greselile, nu-mi ajung degetele, cer cu împrumut de la omul cu nasul lung, omul cu nasul lung n-are să-mi dea, omul cu nasul lung are şi el greşelile lui, multe, late, mă uit la oameni şi mă pierd printre gesturile lor, semnificaţii răvăşite de demoni în faşă, mă uit la oameni şi nu mai înţeleg nimic, îi întreb din ochi pe oameni „unde v-aţi pierdut direcţia?” oamenii îmi fac semne aleatoare, oamenii dau impresii greşite, le număr greşelile dar nu-mi ajung degetele, cer cu împrumut de la omul cu nasul lung, omul cu nasul lung se face că plouă, omul cu nasul lung îmi ignoră lipsurile, eu trag concluzii pripite şi continui să mă pierd. Printre oameni şi semne. Printre semnificaţii şi direcţii aleatoare. Mă uit la oameni cum uită de ei, îmi fac cruce şi plec.

Până la ultimul punct

Există acea nevoie de a apuca firul şi a continua, dincolo de reguli şi anumite principii, dincolo de pretexte există principiul numărul unu, principiul tuturor principiilor, există acea nevoie de a continua de acolo unde n-a fost să fie sfârşit, de acolo unde a fost să fie trăire şi sentiment, există acea nevoie de a re-crea starea, starea aceea unică, depăşirea prin contra-argumente, prin contra-antibiotic şi anti-infecţie, există acea nevoie de a retrăi în buclă punctele până la ultimul punct, ultima prestanţă, depăşirea cercului, ieşirea din cerc, există acea nevoie de senzaţie, senzaţia propriilor senzaţii descătuşate de scop, primul şi ultimul scop, există acea nevoie de a străpunge limite netrasate decât de tine, de a trece peste liniile imaginate doar de alţii, există acea nevoie de confruntare, tu cu imaginea ta prin prisma celoralti.

Continuă lectura

Zen

Ma gandeam ca dadusem peste niste ciudatini diferiti, obisnuiti cu linistea si facand pe dracu’n patru sa si-o mentina in vigoare. Din acest motiv precis – si probabil nu numai – se inconjurasera de trei randuri groase de ce unii numeau cu mandrie „tufisura de calitate superioara” si apoi isi vazusera linistiti, foarte linistiti de treburile obisnuite : presalt(at) fapte la rece, afisurat prezumtii de tot felul, timport(at) si texportat din cele de becluza prioritara – ciudatinii se stiau trecuti prin multe si tocmai din aceasta cunoastere  atat de profunda de sine se tineau departe de problemele inerente tratarii tuturor detaliilor cu aceasi importanta, eliterna ezitare in fata argumentelor supraponderale si a nenumaratilor macarieni, fiecare cu o opinie personala bine definita si o tendinta de surzenie a sistemului semnervos provocata numai si numai in conditii bine stablite, nisipet ravratit de spusele celorlalti si niciodata invers.

Continuă lectura