Cu verde cu tot

Şi-am luat un creion verde
Şi l-am ascuţit bine
Până mi s-au înroşit degetele
Şi unghiile
Şi gândurile
De atâta creion
Şi apoi am început să inventez semne
Şi am mâzgălit ziduri
Până mi s-au terminat degetele
Şi unghiile
Şi gândurile
De atâtea semne
Şi apoi am luat o foaie albă
Şi-am vrut s-o umplu
Adunând resturi
Toate resturile
Creioane
Semne
Gânduri
Verde
Şi-am uitat de ce vroiam s-o umplu
Şi n-am mai umplut-o
Şi-am lăsat toate creioanele
Toate semnele,
Toate gardurile
Toate gândurile
Şi mai ales
Tot verdele
Să-şi facă de cap
Cu cap
Până peste cap
Până n-am mai fost deloc
Cu verde cu tot.

Anunțuri

Am atâtea de nespus

Poezia este felul meu de a nu spune lucrurilor pe nume. Şi am atâtea de nespus …. Uneori am impresia că dau pe dinafară. E atât de greu să nu poţi spune. Strângi în tine şi pui în rafturi şi când se termină rafturile arunci la nimereală şi când se termină nimereala cauţi rime albe pentru gânduri negre şi nu spui. Şi atunci ies cele mai frumoase nespuse, din prea profund şi din prea adânc şi din prea plin şi din prea peste puterea ta de înţelegere şi din prea peste raţiune şi din prea peste sentiment.

Continuă lectura „Am atâtea de nespus”

Insomnie

Mă gândeam să-mi lipesc pleoapele cu scotch şi apoi să uit unde am pus scotch-ul. Să trag fermoarul la draperii şi apoi să-l las să se strice. Să ard becul voluntar, să mă sufoc de atâta întuneric. Mă gândeam prea mult, altă explicaţie n-am găsit. La dracu’ cu toate ceasurile deşteptătoare !

Ce frântură mi-ar place să fiu ?

Mi-a spus că-şi face nişte bani de buzunar împărţind priviri jucăuşe şi zâmbete la comandă.Nu era expert în vinuri, avea doar nevoie urgentă de bani. M-am gândit că ar fi putut împărţi cărţi. Sau gânduri. Sau orice altceva. Nu-l vedeam asortat cu vinul, el se vedea asortat cu orice atâta vreme cât se asorta pe ceva bani. M-am gândit dacă m-aş putea asorta la orice şi mi-am spus că nimic nu-i mai puţin sigur. Dar despre asta am mai spus şi nu e rost să mă repet.

Continuă lectura „Ce frântură mi-ar place să fiu ?”

Fugărită de gânduri

Fugea prin pădurea deasă, treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea mirosul frunzelor în treacăt mirosind a verde, verde-albastru, îi plăcea senzaţia verdelui-albastru, impactul verdelui-albastru asupra stării, îi plăcea impresia generală lăsată de frunzele atinse din fugă.

Continuă lectura „Fugărită de gânduri”

Oameni şi lopeţi

Erau nişte vremuri gri cu pereţi verzi. Ferestrele se deschideau doar duminica spre prânz şi se închideau la loc pe la şapte. Mihaela exista circa zece minute, nuanţe de gri înfulecate pe stomacul gol. Posibilităţile rupeau gratiile cu forţa gândului, şiroaie, şiroaie. Erau nişte gratii negre, lungi şi paralele. Se auzeau şoapte dincolo de ele. La lumina lămpilor cu petrol mirosea a gânduri şi planuri. Afară ningea constant, se aşternea zăpadă dincolo de gratii, albul devora vremurile cu verde cu tot.
Erau nişte vremuri închise cu lacăte grele iar oamenii curăţau zăpada în fiecare zi.

Continuă lectura „Oameni şi lopeţi”

Autocritica

Stateam intr-un fel de scorbura dreptunghiulara si priveam lumea cum se scurge la vale. Intr-un fel de albastru relativ senin si aproape insufletit asteptam sa pice, sa cada, sa puna capat, capete, sa infaptuiasca, sa duca odata la bun sfarsit, sa ma mantuiasca, sa respir in sfarsit ca imediat trecea si primavara si vara si iar venea toamna cu galbenul ei cu tot… Mirata intr-un fel de preferintele semenilor imi sorbeam ceaiul dintr-o ceasca neagra primita de ceva vreme in dar de la o aproape necunoscuta devenita „fosta cunostiinta pierduta printre alte foste cunostiinte”. Sorbindu-mi ceaiul din cana neagra intr-o perfecta armonie cu tot restul – pasari, fluturi , flori – sorbindu-mi ceaiul astfel incercam sa ma conving ca detineam gusturi cu adevarat ciudate, predominant metalice cu o oarecare tendita „musai monocromatic„, gusturi cumva parca incompatibile cu toate celalalte gusturi de siaj asemanator, „tendinta” intr-o oarecare masura si intr-un oarecare cerc. Incercam sa recitesc gusturile incojuratoare si nu puteam ajunge niciodata pana la capat, celalalte gusturi mi se opreau intotdeauna la cuvantul numarul sapte sau din cand in cand la linia numarul doi, spre capat, confirmandu-mi astfel senzatia de „alipire forta la maximum” care-mi apasa constiinta de ceva timp incoace.O data sau poate de doua ori mi s-a intamplat sa pic fix peste o exceptie de la regula care nu a facut altceva decat sa ma conforteze in impresia ca fusesem fabricata fix pe dos, probabil involutar in contrasens, cu o adevarata dependenta de ceea ce multi ar fi putut numi „mult prea metalic si mult prea abscons”, cei din randul carora eu nu ma putusem practic niciodata considera ca facand parte, nici macar din pura intamplare.

Continuă lectura „Autocritica”