Am atâtea de nespus

Poezia este felul meu de a nu spune lucrurilor pe nume. Şi am atâtea de nespus …. Uneori am impresia că dau pe dinafară. E atât de greu să nu poţi spune. Strângi în tine şi pui în rafturi şi când se termină rafturile arunci la nimereală şi când se termină nimereala cauţi rime albe pentru gânduri negre şi nu spui. Şi atunci ies cele mai frumoase nespuse, din prea profund şi din prea adânc şi din prea plin şi din prea peste puterea ta de înţelegere şi din prea peste raţiune şi din prea peste sentiment.

atatea de nespus

Continuă să citești Am atâtea de nespus

Titi

Azi se împlinesc 7 ani de când s-a dus. L-au găsit undeva pe lângă un peron, pe cărarea ce ducea spre oraş. Probabil că-l ignoraseră toţi, trecând pe lângă el ca pe lângă un beţiv. Nu, el nu era beţiv, el doar murea. I-au luat mobilul din buzunar şi au sunat la primul număr. Primul număr era al meu. Era într-o luni de dimineaţă când am răspuns. „Sergentul x” se prezentase cineva şi apoi mi se rupsese firul. Calea. Viaţa. Mă ţinusem de gard să nu cad şi probabil că nu reuşisem. Se uitau oamenii la mine şi mă întrebau din priviri „ce”. Eu nu le puteam spune „ce”, îmi pierdusem cuvintele undeva la un capăt de fir.

Continuă să citești Titi

Vremea evadărilor

Criminalistul îşi simţea capul pătrat. Îşi simţea urechile năpădite de întrebări, îi invadaseră întrebările ca iedera. Criminalistul observase mişcări ciudate în ultimul timp, fapte, lucruri, oameni, toate împletite într-un fel de tot fără cap şi coadă. Criminalistul notase fiecare detaliu pe o bucată de hârtie, fiecare detaliu cu bucata lui, apoi strânsese toate bucăţile într-un mănunchi ordonat de bucăţi, îşi făcuse valiza – două-trei bucăţi din fiecare articol, Criminalistul aprecia articolele colorate – îşi privise barba în oglindă pătrată, hotărâse că mai ţine – barba – cel puţin trei zile, descuiase uşa, ieşise, încuiase uşa, luase liftul, nu rămăsese blocat în lift, luase autobuzul 105, zâmbise înduioşător femeii din stânga, îi oferise amabil locul femeii din dreapta, coborâse la gara de Nord, îşi cumpărase un bilet dus, aşteptase vreo treizeci de minute bune pe un peron înţesat de oameni, se urcase într-un tren în direcţia Petroşani, făcuse o conversaţie de complezenţă cu alţi oameni, coborâse la Petroşani, îl aşteptase timp de treizeci de minute bune pe Adam, Adam sosise într-un final nebărbierit şi trist, Adam era în floarea vârstei, trist şi nebărbierit dar în floarea vârstei, Adam era un nefericit în floarea vârstei, Adam nu se mai regăsea în floarea vârstei, Adam simţise nevoia să evadeze un pic din floarea vârstei, Criminalistului îi surâsese ideea, Criminalistul acceptase evadarea lui Adam, Criminalistul propusese, Adam acceptase cu zâmbetul pe buze.

Continuă să citești Vremea evadărilor

Urma scapa turma

Sirul aleator de-a lungul trotuarului inclinat, zi ploioasa de iarna, pacla ca decor, ambianta hatra a inceputului, intunericul strapuns de incercari firave, absenta  restului, tot restul in afara de un tren, undeva un tren plin ochi, dai sa intri, impingi un pic, varful cizmelor negre depasind putin usa, usa incapatanat lasata vraiste.

Continuă să citești Urma scapa turma