Criminalistul îşi simţea capul pătrat. Îşi simţea urechile năpădite de întrebări, îi invadaseră întrebările ca iedera. Criminalistul observase mişcări ciudate în ultimul timp, fapte, lucruri, oameni, toate împletite într-un fel de tot fără cap şi coadă. Criminalistul notase fiecare detaliu pe o bucată de hârtie, fiecare detaliu cu bucata lui, apoi strânsese toate bucăţile într-un mănunchi ordonat de bucăţi, îşi făcuse valiza – două-trei bucăţi din fiecare articol, Criminalistul aprecia articolele colorate – îşi privise barba în oglindă pătrată, hotărâse că mai ţine – barba – cel puţin trei zile, descuiase uşa, ieşise, încuiase uşa, luase liftul, nu rămăsese blocat în lift, luase autobuzul 105, zâmbise înduioşător femeii din stânga, îi oferise amabil locul femeii din dreapta, coborâse la gara de Nord, îşi cumpărase un bilet dus, aşteptase vreo treizeci de minute bune pe un peron înţesat de oameni, se urcase într-un tren în direcţia Petroşani, făcuse o conversaţie de complezenţă cu alţi oameni, coborâse la Petroşani, îl aşteptase timp de treizeci de minute bune pe Adam, Adam sosise într-un final nebărbierit şi trist, Adam era în floarea vârstei, trist şi nebărbierit dar în floarea vârstei, Adam era un nefericit în floarea vârstei, Adam nu se mai regăsea în floarea vârstei, Adam simţise nevoia să evadeze un pic din floarea vârstei, Criminalistului îi surâsese ideea, Criminalistul acceptase evadarea lui Adam, Criminalistul propusese, Adam acceptase cu zâmbetul pe buze.
Citește în continuare „Vremea evadărilor” →
Abisuri 