Cărare pe mijloc şi genunchi paraleli

Aştept să coboare toţi, până la ultimul, mulţi, foarte mulţi alţii trec pe lângă mine ca pe lângă un abur, le adresez câteva vorbe de duh în gând, mă declar – tot în gând – omul cel mai politicos de pe Pământ, omul cel mai civilizat, cel mai bine crescut, satisfăcută intru, mă agăţ de o bară evitând căderea – se pornise între timp trenul – ochesc un loc (încă) neocupat, mă avânt înspre, mă aşez cuminte cu genunchii strânşi frumos, un paralelism involutar de o estetică vizuală nemaiîntalnită, apuc de sacul negru şi-l aşez şi pe el la fel de estetic, la fel de involuntar, închid ochii şi încerc să număr staţiile, nu ajung nici măcar la prima, simt o prezenţă, deschid ochii şi disting o gentuţă roşie cu un slogan alb , citesc „Coca Cola” pe un fond rosu, ridic puţin ochii şi dau de nişte bucle negre, unsuroase, o cărare pe mijloc şi o mică mustaţă.

Continuă să citești Cărare pe mijloc şi genunchi paraleli