@ Studio Dekorasyon
Unele zile
Au prea puțin verde
Atât de puțin
Încât par hăuri.
Unele hăuri
Au prea puțin negru
Atât de puțin
Încât par spații.
Unele spații
Au prea puțin alb
Atât de puțin
Încât par puncte.
Unele puncte
De la atâta culoare,
Au explodat
Și au creat haosul
Și de la atâta haos
Au apărut zilele
Și de la atâtea zile
Au fost create hăurile
Și de la atâtea hăuri
S-au inventat spațiile
Și de la atâtea spații
A fost necesar punctul.
Cad lucruri buluc, unele peste altele. La colț dau năvală impresiile, știrile își sar rândul și izbucnesc toate deodată, negru „en dégradée”.
Reușesc să șoptesc între două nuanțe: „Vacanta s-a terminat, potopul e din nou disponibil”.
Aud întrebarea: „se dau bilete?”
Răspund placid : „totul e la liber, nuanțe la alegere, cu limite impuse”.
Coada dispare.
Orele se aliniază lent, decalajele tind spre zero, întunericul lasă loc beznei și plouă, plouă, plouă…
Deschid fereastra în noapte. Respir ploaia, deschid frigiderul respir golul, deshid cu greu borcanul, jumătatea de castravete e moale, înghit repede. Acru-amar … Apăs pe butonul roșu. Apăs pe butonul de la mijloc. Apăs pe butonul de jos.
Se aprind toate, pe rând.
Imagine. Sunet. Senzații. Nu aleg nimic, trec peste, mestec lent. Închid fereastră, închid borcanul, închid frigiderul, apăs pe toate butoanele.
Și plouă și lucrurile cad …
La un moment dat
Clipele au inceput sa-si astupe urechile.
Zgomotul le crea senzatii imposibil de reprodus
Fara ghid de utilizare.
De vreo două săptămâni încoace mă îngrozesc din ce în ce mai tare de ceea ce îmi descopăr. Bucăţi lipsă, prost ansamblate, bucăţi de la alţii, puse pe dos, cu faţa în spate. Şi aşa mai departe. Nu-mi amintesc să-mi fi dat vreodată acordul pentru un astfel de măcel. Dar lucruri se întâmplă fără voia nimănui. Se întâmplă şi basta. Rău făcut pentru unii, miere pe pâine pentru alţii.
Abisuri 