Să mă dezbrac de mine

Așa îmi vine câteodată să uit punctele, virgulele, spațiile, literele, cuvintele, oamenii, fulgii grei și tramvaiele oprite în stații și șinele oprite sub roți și decadența frigului acoperind nostalgia clipei, a țipătului care nu vrea să țipe, a cuvântului în plus, a gestului în minus, brusc aproape nimic, sau  deodată aproape tot,  a curbei la stânga, a aleii înconjurând pomii, a zăpezii acoperind aleea, a amintirilor trezind luminile, una câte una, ochii verde-iarnă strigând cât le permite timpul “n-am avut intenția să”, a răspunsurilor în van, în treacăt, în lipsa întrebărilor de-a lungul aleii devenind capcane de umplut conversații niciodată începute, a luminilor trezind conștiințe, straturi-straturi de cuvinte-seniment, cuvinte-suflet impachetate in lógică, lógică împinsă la extrem, rațional impus de lipsa instinctului, mort între două sau mai multe treceri, timp, spațiu,  ani, alei, lumini, fulgi, tramvaie, șine, ierni, cuvinte, puncte, virgule, litere, oameni, spatii…

dezbrac

Reclame

Îmi vine să ning

Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Odată cu albul
Să mă întind
Odată cu vântul
Încerc să mă sting
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Țin pumnii cauș
Să nu mă preling
Odată cu fulgii
Îmi vine să strig
Odată cu șoaptele
Să ating
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning

Miroase a iarnă și-mi vine să ning

Îmi vreau sarcasmul înapoi ! Să dau cu rozul de pământ până devine negrul și cu negrul să mă înfășor până îmi trece rozul. Îmi lipsesc momentele acelea de răzbunare născută din prea multă acumulare. Diminețile gri scufundate în cești negre cu ceai verde. Motto-urile acelea care trasează direcția gândurilor sub nori grei și gri și macarale bej care construiau blocuri gri sub un cer și mai gri.

Continuă lectura „Miroase a iarnă și-mi vine să ning”

E atât de greu să fii…

Îmi spuneai că ai probleme cu frunzele şi eu nu înţelegeam. Te imaginam mult deasupra frunzelor, frunzele acelea multe şi uneori galbene. Frunzele acelea cu miros de statut şi aparenţă moale, frunzele straturi, straturile inimi, inimile ploi. Ploile acela ierni.

Continuă lectura „E atât de greu să fii…”

Ninge fără mine

Era atât de rece clipa, mai ştii ?
Eu mâncam litere la o lumânare albă,
Şi, pentru că nu voiam să mă înec
(Era un miros prea aspru pentru atâta alb)
Cerusem voie să supravieţuiesc
Puţin, doar cât un bulgare aproape rotund
Aprope alb, aroape strâns
Strângeai atât de tare
Încât era să mor de-atât strâns
Şi tu continuai să strângi
Şi eu continuam să mor
Şi clipa aproape pleznise de atâta noi
Era atât de caldă clipa, mai ştii ?

Ninge fără mine, ceasurile trec
Există distanţe măsurate în fulgi
Şi vremuri lipsă.