Îmi vine să ning

Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Odată cu albul
Să mă întind
Odată cu vântul
Încerc să mă sting
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning
Țin pumnii cauș
Să nu mă preling
Odată cu fulgii
Îmi vine să strig
Odată cu șoaptele
Să ating
Miroase a iarnă
Și-mi vine să ning

Anunțuri

Miroase a iarnă și-mi vine să ning

Îmi vreau sarcasmul înapoi ! Să dau cu rozul de pământ până devine negrul și cu negrul să mă înfășor până îmi trece rozul. Îmi lipsesc momentele acelea de răzbunare născută din prea multă acumulare. Diminețile gri scufundate în cești negre cu ceai verde. Motto-urile acelea care trasează direcția gândurilor sub nori grei și gri și macarale bej care construiau blocuri gri sub un cer și mai gri.

Continuă lectura „Miroase a iarnă și-mi vine să ning”

Ninge fără mine

Era atât de rece clipa, mai ştii ?
Eu mâncam litere la o lumânare albă,
Şi, pentru că nu voiam să mă înec
(Era un miros prea aspru pentru atâta alb)
Cerusem voie să supravieţuiesc
Puţin, doar cât un bulgare aproape rotund
Aprope alb, aroape strâns
Strângeai atât de tare
Încât era să mor de-atât strâns
Şi tu continuai să strângi
Şi eu continuam să mor
Şi clipa aproape pleznise de atâta noi
Era atât de caldă clipa, mai ştii ?

Ninge fără mine, ceasurile trec
Există distanţe măsurate în fulgi
Şi vremuri lipsă.

Falsidrama lui februarie

Cad bucati de astfalt fierbinte peste ganduri deocheate de babe fara dinti.

Lasati deoparte zapezile imaginare, lasati sa se zbantuie printre dintii moi spatii vide, spalate de prea multe ploi, mult prea multe ploi. Dati voie vanturilor sa stearga impresii, lasati in spatele impresiilor pauzele neconsolate, dati drumul ploilor, dati drumul vanturilor, lasati pauzele sa devina amintire. Scapati vremea din mana amestecandu-i anotimpurile, amagind timpurile, mangaiati-le trecerile cu promisiuni desarte, maine devenit ieri in spatele florilor de mar, albelor flori de mar amagite de vreme, consolate doar de vant.

Continuă lectura „Falsidrama lui februarie”