Pe tocuri

Avea o mişcare felină, parcă era agăţată de lumânare cu flacăra în sus. N-aş fi zis că este dacă nu remarcam găurile şi n-aş fi văzut găurile dacă n-aş fi auzit sunetul : toc, toc. Dar ploua prea tare şi n-aveam altceva de făcut.

Un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei

„Am devenit atât de supericial încât mi-am limitat viaţa la un buton.”

Cum îţi poţi reduce viaţa la un buton ? Simplu. Începi prin a-i asocia butonului puteri multiple, toate acele fapte, întâmplări, întâlniri, semnificaţii, acele „printre rânduri”, toate acele amănunte de care tu nu mai eşti capabil. Toate acele chestii de care tu te simţi depăşit, plictisit, toate acele mici amănunte care-ţi reprezentau până nu demult lumea şi care acum ţi se par atât de străine , atât de disociate de tine, atât de asociate butonului, atâta de ataşate de apăsarea delicată a degetului arătător pe buton încât nu te mai reprezintă pe tine şi pe dimineţile tale alcătuite în jurul unei căni de ceai şi un text ales la întâmplare. Apoi continui, un lung şir lung de non-prezenţe în virtutea inerţiei.

Continuă lectura

Jocul de tenis

Undeva o zgura perfect portocalie invaluie in arsita ei doi oameni. Unul in stanga si altul in dreapta. Sau invers. Ambii se agita alergand haotic, dupa un nimic invizibil.

Mingea, mult prea mica si mult prea putin galbena, s-a dizolvat demult in decor.

Senzatia generala, metaforica de-a binelea, m-a cam pus pe ganduri.

Ideea

Ideea mi se pare beton armat, privesc in jur prin alte priviri si las betonul sa cada de sus de tot, betonul cade – normal – betonul se sparge in zeci de bucati mici si inegale. Ideea plange in fasa, ma decid sa-i inchid gura cum pot, ma ridic, iau o coala alba de hartie, fac doi pasi in fata, ma intorc cu fata la privirile din jur, imi dreg vocea. Ma gandesc la carnea de cal si inghit in sec, incerc sa nu ma mai gandesc la carnea de cal, oricum se gandesc altii, cu degetul aratator.

Continuă lectura

Evolutie

Uneori dau cu capul de tocul usii, atunci rosesc in soapta si-mi imping fortat cucuiele inapoi, la cald, razand fortat. Stragand usor din dinti afisez grimase voit nepasatoare, la prima vedere viata curge fluid, la a doua trecere lichidul isi schimba starea de agregare devenind din ce in ce mai mult piatra.  Atunci imi pipai cucuiele, unul cate unul incercand sa relativizez in limita posibilului. Uneori depasesc limitele si-mi dau seama din gesturile altora. Fortate.

Continuă lectura

O poveste ratata

Imi plac ideile originale, chiar daca vin din patrunizmile altora. Evolutia are nevoie de sange proaspat. Din pacate pierderile sunt inca enorme. Initiative originale zac esuate una peste alta , deseuri secatuite de esenta originala printr-o groteasca punere in aplicare. Sau poate o esenta originala creata practic dintr-o pura intamplare? Un fel de „cat pe ce” deja ratat in contactul cu concretul pus in practica. Mutilata de reguli si rigori intepenite, creativitatea moare incet dar sigur.

Continuă lectura