Se spunea ca si-ar fi tinut un prohod cat o duminica ploioasa de iarna atunci cand, cu un aer funerar agatat de o spranceana, ar fi realizat intr-un sfarsit ca toate ideile oricat de bune si chiar lipsite de mirosul sumbru dar caracteristic al samburelui de initiativa, toate ideile il lasasera balta, mâl descompus in particule verzi suflat cu glazura mov pe margine si multe, da, chiar foarte multe regrete pe cat de autentice pe atat de tardive, sentiment descarnat de a dori ceva cu tot dinadinsul si nu a putea nici acoperit de un giuligiu bleu-marin aruncat fara intentie vadita si lasat acolo, tesut de calitate discutabila, fire vechi cu gauri mari, aspect cadaveric, tendinta putregai si-n rest doar un zambet, genul acela de zambet mortuar si vizibil molipsitor.
Abisuri 