Constat, pufăi şi trec

De fapt nu se mai întâmplă nimic. Trec si eu odată cu orele acelea umflate cu pompa. Trec si eu prin fumul ţigării pufaite sub stele. Pufăi, număr şi trec. Trec şi mă întreb „dacă”. Uneori îmi răspund că „sigur”, alteori am dubii. „Dar dacă ?” Am noroc că există ele, stelele. Nu ştiu cum fac să existe, ele, stelele, ele pur şi simplu există. Dimineaţa bag mâna în foc că nu va fi să fie. Existenţa e o stare efemeră. Nu există explicaţie plauzibilă, unii dau vina pe curenţi, alţii pe poziţie, alţii pur şi simplu constată. Eu, ca şi alţii, doar constat. Pe la şase se duc norii şi apar dungile. Trec multe avioane. Le constat trecerea numărând dungile. Uneori se intersectează, dungile, şi atunci mă întreb dacă cuiva i-a fost frică de intersecţie. Alteori nu mă întreb nimic, doar constat.

Constat, pufăi şi trec.

Intersecţii

Îmi plac ideile şi mai ales intersecţiile create de idei. Există intersecţii şi intersecţii. Îmi plac intersecţiile cu valoare adăugată. Ciocnirile acelea subtile din care se nasc alte idei, micile idei cu perspective de transformare în orice moment. Am crescut undeva la intersecţia unor curente, nimic nu era stabilit cu precizie, erau vremuri în care curentele se numărau pe degete. Vremurile s-au schimbat, curentele s-au diversificat, înmulţindu-se. Îmi trăiesc într-un final vremea, vremea pentru care am fost crescută aşa, la intersecţia ideilor de tot felul. Îmi trăiesc în sfârşit vremea curentelor la alegere, îmi place să tatonez cu precizia ceasornicarului elveţian. Îmi aleg strada cu precizia ceasornicarului elveţian, îmi plac străzile cu apartenenţă la viitor. Privesc strada “per ansamblu”, îmi fac o părere, există aici multitudinea aceea căutată de curente şi idei, este o stradă cosmopolită-fix-pe-placul-incapacităţii-mele-de-a-accepta-standardele. Este o stradă ciudată, la prima vedere o stradă ca toate străzile. Şi totuşi … există un amestec ciudat de prezent, trecut şi viitor.

Citește în continuare „Intersecţii”