Mă definește imposibilul și nu există capăt

The Impossible neon light signage on brick wall

@ Victor Garcia

Mă definește imposibilul. Sunt frântură dintr-un întreg neterminat și vírgulă și din nou vírgulă și bucată dintr-o silabă neterminată punct și de la capăt. Și întreb de unde începe capătul și îmi spui că nu există explicație la ne începere și nici continuare la ne explicație și  mă încăpățânez să vreau. Și vreau până te saturi de atâta vrut și trece vara și adun frunzele și continui să vreau și arunc frunzele peste mormanul de frunze de atâta vrut și continui să vreau și continuă să plouă mărunt și-mi aduc aminte de vrăbii. Erau adunate pe o sârmă întinsă între două blocuri și ploua mărunt și trecuse de mult vremea aceea când vrăbiile erau strânse toate pe o sârmă între două blocuri și ploua mărunt și continui să adun frunze.  Mă definește imposibilul și continui să vreau și continui să nu poți sau poate să nu vrei sau poate să nu vezi toate vrăbiile acelea adunate de ploaie și măturate cu frunze cu tot și continuă să plouă și continui să adun frunze și continui să arunc frunze și continui să vreau și continui să nu poți sau să nu vrei și-mi dai o non-explicație de-un zero absolut și încerc să înțeleg absolutul și mă lovesc de limita zero-ului și continui să mă împiedic de frunze și de vrăbii și plouă mărunt și la un moment dat propui o bancă și eu nu înțeleg banca, pur și simplu ocolesc banca, nu știu de ce ocolesc banca, poate doar pentru că așa a fost să fie din cauza vrăbiilor sau poate din cauza ploii sau poate din cauza frunzelor.  Mă definește imposibilul. Sunt frântură dintr-un întreg neterminat și nu există capăt.

Palpabil

Nu-mi place nici sa sterg praful si nici sa duc gunoiul. De-a lungul unor ani multi si buni mi-au fost cele doua indeletniciri principale, in lipsa acuta de orice altceva. Rufele le intind intr-o relativa nostalgie dupa vremurile cand gerul le usca pe gratis si eu le strangeam tepene si le asezam frumos pe usa de la bucatarie, „sa-si revina”.

Cand privesc acum, ani dupa, rufele proaspat asezate pe sarma de deasupra cazii albe sau sacul de gunoi cilindric plin ochi sau chiar si sifonul „de unica folosinta” alb murdar asteptandu-si randul la urmatorul sac, biodegradabil si el, imi spun spasita si putin melancolica, ca fac parte totusi dintr-o categorie favorizata, imi spun ca fac parte totusi din categoria oamenilor norocosi.

Continuă să citești Palpabil

Incercari

Incerc sa imi aduc aminte aceste senzatii redescoperite, cautand infrigurata prin toate colturile mintii. Imi spun incontinuu ca, undeva, intr-un punct minuscul al cercului in care ma rotesc, trebuie sa existe acel inceput de explicatie. Nu pot sa cred ca as putea fi capabila sa reinventez totul, pornind de la zero, intr-un mod complet diferit poate, de varianta „originala”.

Imi intreb anturajul prin franturi de interogatii , incercand sa ascund cat pot mai bine scopul final al dialogului. Minutios, ii trag de limba, aducand discret vorba despre senzatiile lor si mai ales despre felul in care au reusit sa le ingroape. Sau poate sa nu le dezgroape niciodata.

Incerc sa cred ca nu sunt unica, imi argumentez logica infocata cu explicatii si analize detaliate, imi spun ca asa ceva nu este cu putinta, ca sigur mai exista si altii ca mine, in curs de trezire si constientizare a unei realitati ingropate undeva, departe, de prea mult timp.

Imi fortez prezentul alimentandu-l, din cand in cand, cu proiectii pozitive din ceea ce am fost si ce as putea fi. Am inteles, cu timpul , ca sunt actorul principal al unei joc macabru cu scenariu interativ, alimentat de ganduri inca crude dar prezente, genul de scenariu ce se propaga alene printr-un sir nesfarsit de interpretari suprapuse, atat de deformat la final, incat imposibil de recunoscut.

Incerc tacand din ce in ce mai adanc.