Jocul de-a jocul

@ Alexander Andrews

Hai să ne jucăm de-a jocul
Tu ai începe cu o literă
Eu aş continua cu o viaţă
Un sentiment enorm tras pe o aţă
(Sfoara ar fi fost prea groasă)
Un indiciu oarecare
Aruncat la întâmplare

Continuă să citești Jocul de-a jocul

Reclame

Jocul de-a sârma

Vrabie

Unde ai dispărut tu vrabio?
Se cutremură sârma de atâta ploaie
Te caut pe sârmă şi nu eşti
În spatele picurilor şi nu te găsesc
Îmi pun un pulover gri de caşmir moale
Şi te privesc cum nu eşti
E atât de rece să nu fii
„Hai să ne jucăm de-a ploaia”
Îţi spun
Şi tu, pentru că nu eşti
Tu nu opui rezistenţă gândurilor
Tu nu opui rezistenţă nici mâinilor
Şi pentru că nu eşti, tu vrabio
Eu continui să ating vidul
Cu vârful limbii.
Une ai dispărut tu vrabio?
Ai un gust atât de ciudat când nu eşti…

Am scos lupa

Creai polemici din cratime, pauzele te inspirau ca şi punctele, sfărâmai gânduri în patru şi apoi le puneai la loc, aleator, un tot indescifrabil, neterminat, goluri în căutare de conţinut, conţinut răstălmăcit între o lungă pauză şi un punct. Creai polemici jucându-te cu tine, cu eu-urile tale, provocând eu-rile celorlalţi la conversaţii în cerc restrâns, dându-le de înţeles punctul, „i” -ul de sub punct, sugerai doar direcţia, cuvintele îţi erau spadă şi lipsa butoanelor pavăză, nu certai cu degetul atârnat în aer, spuneai doar că tu ai fi făcut altfel, cu exemple cu tot argumentai diferenţele ne-insistând, aruncai şi apoi plecai, îţi lăsaseşi alt joc neterminat, reveneai totuşi şi apoi  culegeai.

Continuă să citești Am scos lupa