Fustiţa Mihaelei

Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.

Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă, cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.

Continuă să citești Fustiţa Mihaelei

Cutii

Prima cutie – sa-i zicem „Dacia” – era aproape patrata, din lemn masiv, se aprindea greu si dupa maxim zece minute facea dunga pe mijloc si atunci trebuia sa-i tragi un pumn si poate mai functiona inca zece minute si iar facea dunga pe mijloc si tot asa pana te hotarai intr-un sfarsit sa chemi reparatorul – era unul singur pe cartier si era extrem de ocupat, daca il chemai azi venea luna urmatoare, chiar si seara tarziu ca oamenii il cinsteau bine si lui ii placea munca pe care o facea. Prima cutie nu semana nici pe departe cu cutiile de astazi pe care le agatam pe perete si le numim pompos „televizoare LCD”. Si nimeni n-ar fi crezut atunci ca o cutie aproape patrata din lemn masiv, cu dunga pe mijloc din cand in cand si un pic masochista se va putea vreodata mandri cu o asemenea descendenta nobila. Prima cutie functiona doar cu lampi si la un moment dat lampile au inceput sa fie din ce in ce mai rare, dungile din ce in ce mai dese si bataturile sa doara rau si atunci a aparut – luata in rate – a doua cutie , sa-i zicem „Sirius”.

Continuă să citești Cutii