Între unu şi doi

Îţi spusesem că privisem suspect toţi oamenii aceia mulţi din trenul de şapte patruzeci- şi – şapte. Că-mi imaginasem teroristul din fiecare om – în definitiv toţi avem gramul nostru de nebunie, acea metaforă a răului ascunsă adânc sau mai puţin adânc – şi mă plânsesem apoi de atâta gri, de atâta negru, de atâta când gri când negru.

Continuă să citești Între unu şi doi

Reclame

Liftul (2)

Stăteam pe o fantă a timpului şi priveam în gol. Era atât de întuneric acolo între două etage. E viaţă multă, multă de tot între două etage. E de ajuns să deschizi ochii mari şi urechile mari şi să te laşi purtat de imaginaţie între două etage. Uneori se întâmplă lucruri ciudate, perpendiculare pe cotidianul tău. Alteori nu, doar se întâmplă. Asta-i viaţa la bloc.