Mutat aici
Reclame
Îşi vedea liniştit de linie
Se ascunsese în spatele unui gând, trăsese bine perdeaua, trăsese bine şi draperia groasă de taft, dăduse drumul la abur, dăduse drumul la dus, privise de trei ori bine în stânga şi tot de trei ori bine în dreapta, se ascusese bine în spatele gândului după ce se asigurase că totu-i perfect „dincolo”. Apoi isi vazuse de treabă.
Linii invizibile
Uneori vreau prea mult şi asta e prea puţin. Uneori-ul lasă prea mult spaţiu liber, spaţiul atrage pauzele şi pauzele atrag tăcerea. Mi se întâmplă să simt că vreau prea mult, mai mult decât îmi simt cuvintele capabile, mai mult decât limitele auto – fixate, mai mult decât puterile calibrate limitelor. Mi se întâmplă şi atunci trag de limite până le simt ruperea, foşnetul cunoscut al desprinderii de etaloanele celorlalţi… Ruperea ca semn, semnul ca senzaţie, senzaţia simbol trasat din dâre, voinţă încătuşată de dâre şi melci.
Linii paralele
Într-o pseudo-realitate „alfa”
Drumurile se strâmtau spre vârf
Oamenii ţinteau vârfurile cu furculiţa
Servind spumă cu linguriţa.
Urma de cerc
Sa ne dezbracam incet de cerc.
Intai sa-i aruncam razele,
Una cate una, numarand in gand
Douazeci-si-trei, douazeci-si-patru, douazeci-si-cinci
Marti
Pasii merg de capul lor
Printre ganduri crete
Bigudiurile au picat unul cate unul
Linear
Lasand in urma lor
Linii drepte.
Apocalipsa
Cel mai tare mi-e frica de momentul cand nu voi mai avea nimic de spus, cand toate mi se vor parea deja spuse, deja frumos descrise de altii, inteligent analizate si decorticate, povestite si raspovestite, cu si fara metafore, realitate cruda sau putin parfumata, amesteca cu minciuni si re-descrisa, fiecare pe limba lui, fiecare in profunzimea lui, aceasi realitate, o droaie de povesti.
