Marea aceea fără nume

Deasupra mării erau norii aceia grași și albi și deasupra norilor eram eu. Făceam cercuri-cercuri și la fiecare sfârșit de cerc vedeam luna. Era o luna aproape plină. Aproape albă. Aproape de nori. Îmi lipisem nasul de geamul acela apoape curat și priveam marea. Nu știu ce mare era, profesoară de geografie fusese prea indulgentă. Băteam țărmul cu privirea și încercam să-mi imaginez oamenii.

Continuă lectura „Marea aceea fără nume”

Anunțuri

Coana Mare şi digitalizarea

Coana Mare se născuse în altă epocă şi asta se simţea. Pur şi simplu Coana Mare nu mai înţelegea lumea în care trăia, îşi tot căutase Coana Mare reperele până într-o zi de marţi la ora zece dimineaţa când şi le găsise. Existau întâmplări cărora Coana Mare le ataşa o importanţă hotărâtoare. Întâmplarea făcuse să plece fi-su cel mare “dincolo, cu familie cu tot, într-o marţi pe la zece”.

Continuă lectura „Coana Mare şi digitalizarea”

Poate nu fix la fel dar sigur pe urmă

Şi pe mine mă inspiră marea, cam în acelaşi fel, desigur, nu fix acelaşi, dar nu foarte departe de adevăr. Şi eu mi-am fotografiat capitolul în curs în dreptul soarelui în curs, în faţa valului în curs in ziua in curs, fix in secunda deja trecută, asfintită. Şi pe mine mă transpune marea. În ceva ieşit din comun, o chestie aşezată la margine de secol urmărind spuma la lupă şi viermii sub scoici.

Continuă lectura „Poate nu fix la fel dar sigur pe urmă”

La malul marii

Asta vara mi s-a imbolnavit brusc parul, statea ravasit tot si privea in zare. L-am luat la intrebari fir cu fir, mai intai firele mici, apoi firele scurte si numai la urma firele albe. Am abordat subiectul cumva pe ocolite, intrebarile-mi erau defapt soptite. Mai intai semnul de intrebare, apoi cateva puncte si o exclamare. Firele scurte, timide din „fire”, n-au indraznit de la bun inceput sa se exprime. Au invocat diverse efecte colaterale – soarele, marea, valurile si cate si mai cate. Obisnuita fiind sa citesc printre pauze si puncte, am detectat rapid cateva delasari crunte. Firele scurte s-au dat obosite de atata amar de spuma de mare si vant si lungime lipsa, se ziceau invaluite de nisip fin si des „matreata o fi dar n-am inteles”. Firele albe rasuflau pe apucate, obosite parca de atatea zile traite cumva pe nerasuflate „doar spuma de mare si nisip alb si fin, ni s-au urcat de tot la cap si nu exista chin mai mare decat lipsa samponului divin”

Continuă lectura „La malul marii”