Lichid roşu, vâscos

Era un fel de harababură neprogramată, nimeni nu se gândise la nimic, se întâmplaseră toate lucrurile aşa, pe dos, fix cum trebuiau să nu se întâmple dacă oamenii s-ar fi gândit, nu mai mult, preţ de un minut-două cât să-şi amintească.

Citește în continuare „Lichid roşu, vâscos”

Pur si simplu pranz

A picat untul direct spre glezna, zaharul s-a topit si a lasat in urma o dara lipicioasa. Impura. Praful s-a depus déjà, in straturi ixate.

Mersul e impiedicat, se cara greoi volume patrate printre cani de cafea evaporata de soare. Orbecaind amenintator, pauza e in culmea fericirii. “i-am rapus si de data asta”.

Citește în continuare „Pur si simplu pranz”

La cafea

Ieri am mancat singura, post haosul se asezase relativ tarziu si ceilalti plecasera deja in grup spre cantina.

Ieri am mancat singura pe un colt de masa, intr-o intersectie de vanturi in formare ce adiau razlet.  Oamenii ma priveau grabiti, probabil le paream trista, probabil ca nici nu ma vedeau, eu imi vedeam pur si simplu de treaba, separand boabele de orez intr-un colt si alegand oscioarele firave in alt colt. Colturi rotunde dar tot un fel de colturi.

Citește în continuare „La cafea”

Aproape ata

Totul s-a petrecut aproape ca pe ata. Ata era bine intinsa, cu ochii inchisi, strans inchisi, ii vedeam chiar si capatul. Capatul era departe si drumul pana la el era subtire de tot. Pe la mijlocul atei au tabarat norii. Albi si grei si exact in timpul mesei formate dintr-un sandwich, si el tot subtire de tot, trei parti paine si o jumatate de parte altceva.

Citește în continuare „Aproape ata”