Textul

Era un text ca un zgomot metalic, text-cuţit intorcând răni deschise, cruste neterminate de timp, veacuri de sigurătate, câmp deschis singurătăţii. Era un text dincolo de cuvinte, o viaţă dincolo de cuvinte, întrebări acoperind răni, cruste fără răspuns posibil. Era un text – plasture, contagiere la prima vedere, atingere „dincolo de cuvinte„, găuri numeroase, găuri dureroase, prea puţinul declarat, prea puţinul acumulat, era un text-viaţă, „căraţi dicţionarele cu voi cu tot, nu va pierdeţi printre aparenţă cuvintelor”.

Continuă să citești Textul

Comparatii

De-ar fi fost să fiu comparată cu ceea ce nu mi-aş fi dorit vreodată, n-aş fi îndrăznit poate comparaţia. Căci, atâta vreme cât comparaţie ar fi existat comparativ la alte comparaţii ar fi trebuit să existe şi termeni de comparaţie, dar atâta vreme cât termenii de comparaţie lipseau cu desăvârşire n-am fost să fiu comparată.
Şi cu atât mai bine pentru căci o astfel de comparaţie nu s-ar fi putut numi cu adevărat comparaţie – ce stilul ei de comparaţie fără predicat mi-aş fi putut compara, că de stil nu putea fi vorba atâta vreme cât predicatul lipsea cu desăvârşire. Şi dacă ar fi lipsit măcar cu prestanţă ar fi putut fi o oarecare comparaţie dacă nu acceptabilă măcar cât să-şi merite numele, dar era o comparaţie lipsită de sens, genul de lipsă cu desăvârşire şi totuşi trecută cu vederea.

Continuă să citești Comparatii