Sigur nu azi

Nu mai există cuvinte. Nu mai există semne. Nu mai există direcţii. Există doar un şir monoton de dimineţi gri. Nu am. Nu am avut. Nu ştiu când voi mai avea. Poate mâine.

Continuă să citești Sigur nu azi

Aveam conştiinţa meteo-sensibilă

Aveam conştiinţa meteo-sensibilă, n-o remarcasem din prima, îmi dădusem seama doar târziu, într-o după amiază ploioasă de mai, vântul îmi şuiera lung pe după urechi, ferestrele nu mi se închideau bine, le-aş fi lipit „să vadă şi ele cum e” dar mi-era cumva milă, erau nişte ferestre bătrâne care ştiau multe, văzuseră multe la sticla lor, mi-ar fi putut ferestrele astea număra viaţa pe degetele de la mâini şi de la picioare însumate.

Continuă să citești Aveam conştiinţa meteo-sensibilă

Fără doar şi poate

Îi spuneam să nu mai numere norii, norii existau în pofida tuturor calculelor, tuturor stărilor, tuturor vremurilor. Stătea preţ de o secundă şi nu mai număra norii, îşi pierdea puţin, doar puţin şirul învăluind ziua într-o privire uscată, apoi sorbea gros din cafeaua tare – două linguriţe cu vârf – şi îşi relua norii de unde rămăseseră.

Continuă să citești Fără doar şi poate