5 euros

@ Rutger Geleijnse

Băteam metrourile pariziene în fiecare dimineață, le băteam gri și fix și trist și nici nu îmi mai dădeam seama că le bat, de la un punct încolo griul domină și te lași dominat de gri până într-o bună dimineață ploioasă de toamnă când da acela muzicianul peste tine și te stoarce, adică îi da cu acordeonul și cu chitara într-o limbă cu accent atât de cunoscut că-ți vine să-l iei în brațe și să-l întrebi de ce naiba nu-și vede de casa lui frumoasă de la țara, din satul acela frumos de la poalele muntelui, de ce mama lui de muzician nu-și vede el de curtea lui lăsată baltă, măncată acum de buruieni, de ce preferă el să strice griul dimineților devreme în metrouri tapisate cu tot felul de stări, chipuri goale și bare reci ? De ce ?

 

Când a terminat de cântat i-am dat 5 euros și mi-am întors capul să nu vadă că plâng.

Şi copiii au cearcăne

Scrisesem  undeva că cine dracu’ să rezoneze cu un tren şi cineva îmi răspunsese că poate chiar nu cu trenul. Şi cum citeam eu comentariul cu pricina din autobuzul verde care urmase după metroul rosu ce urmase după trenul gri care tocmai ce, am văzut pe geam un copil mic cu nişte cearcăne mari şi mi-am spus că aş putea scrie despre asta, despre cearcăne.

Continuă să citești Şi copiii au cearcăne

Nici, nici

Avea un fular cret, pana la mijlocul pieptului, un fel de galben-portocaliu-pal cu ceva fire albe si uneori gri. Se tinea cu mana stransa bine de bara rece de metal si-mi arata profilul. Din profil nu parea cu exactitutine nimic. Avea parul nici lung si nici scurt, genele-i erau doar un pic alungite si avea parca niste muguri de mustata dar nu sunt sigura ca era aproape seara.

Continuă să citești Nici, nici

Bomboane de menta

„E un caz social toata mizeria asta sociala din metrou. Lumea se calca in picioare si o doare in cot de altii. Saptamana trecuta mi-au luat aproape pe sus copilul de trei ani. Niste salbatici. Niste ne-educati. Complet insolenti. Lumea asta subterana le-a luat mintile la toti”.

Continuă să citești Bomboane de menta