Mutat aici
Des şi fin. Sau invers.
Sunt într-un moment desculţ.
I s-au deşirat opincile
Şi şosetele
Şi călcâiele au atins aerul
Şi a inceput să plouă fin
Des şi fin peste momentul meu
Atât de fin peste gri
Atât de gri peste des …
Invaluire
Nu va intepati cu cuvinte
Cuvintele lasa gauri negre
Atingeti-va doar cu impresii
Impresiile astupa gaurile.
Puterea momentului – ieftin si bun
De dezamagita fusese si inca de atatea ori ca nu-i ajungeau zilele anului sa le enumere pe toate. De atata amar de numere devenise imuna „trec toate, scopul in sine e mai prejos decat momentul, sa ne revedem deci prioritatile oameni buni”.
Minuni
Eu chiar cred in minuni de tot felul, chit ca nu-mi prea dau satisfactie dar in definitiv si credinta este o ocupatie ca oricare alta care, prin simpla-i prezenta, umple goluri diverse cu tot felul de ipoteze in general difícil de combatut, intr-un sens sau altul, caci referintele-s in general proprii autorului si specifice unui context si cine ar putea demonstra negru pe alb ca ceea ce-i valabil azi se poate aplica si incepand de maine, ca sa nu mai vorbesc de saptamani intregi dupa, caci importanta nu este senzatia saptamanii de dupa, importanta e senzatia momentului in care minunea isi dovedeste dreptul la existenta, chiar si efemera.
Pasul
Disecand timpul la intamplare am cazut la un moment dat fara sa vreau peste un minut rebel pe care m-am decis sa-l exploatez la maximum. De atunci tot exploatez minutul si sunt decisa sa continui pana la ultimul lui suflu, storcandu-l de orice strop de putere si amuzandu-ma teribil in rolul pisicii tarcate ce savureaza linistita mirarea vadit afisata de hoarda de «soareci fara voie» din jur.
Imperfectiune !
Nu sunt completă nici măcar pe jumătate. Întotdeauna se găseşte o bucată din mine să o ia razna, haihui, pe la alţii.
Momentele-mi sunt incomplet încheiate, parcă şlefuite din fugă. Reconstituiri nereuşite ale unui original demult perfect. Perfecţiunea momentelor se stinge încet, pe terminate. Din ce în ce mai rară şi mai bine ascunsă, din ce în ce mai amestecată cu imperfecţiuni “ca din întâmplare”.
Amintiri, perfecte încă, răzbesc timpul doar că să-mi facă în ciuda, le aud doar chicotelile răutăcioase glumind pe sub mustaţă. Întorc brusc capul. Devin brusc serioase. Un junghi mă străpunge, incomplet din fericire, moştenit din generaţie în generaţie. Îl ignor aruncând-l amintirilor perfecte până acum o clipă. Poate se molipsesc şi ele.
Refuz să fiu încă odată incompleta imperfectă. Asa sunt eu … Pe jumatate trecuta.
Abisuri 