Cel mai mult mă enverva săpunul, o bucată pătrată din ce în ce mai mică. Apoi mă enervau pliculeţele, mai întâi două mai apoi câte unul. Mic şi pătrat, lichid bun la toate. Mă mai enerva şi omleta, albă şi fleşcăită într-un fel de deghizare involuntară, o cvasi-omletă făcută praf, făcută din praf, praf şi pulbere, pulbere de culoare indefinită, gust plat, deghizat şi el, scurs, topit ca şi pătratul de săpun. Cu ambalaj cu tot.
Continuă să citești În aşteptarea zilei de mâine
Omul din fata mea era un tip la vreo cinzeci si cinci de ani, un vulcan un pic flegmatic si un pic prea acrit pentru o masa insorita si de pranz si de inceput de vara. Soarele-i pica cu carare pe o parte, facandu-si cu greu loc printre firele gri dar inca dese.
Omul din fata mea manca cu pofta celui ce sare cu nonsalanta aproape zilnic peste croissantul de dimineata, si-si taia sporovaind cu agilitate, frunza de salata verde in patru bucati egale.
Omul din fata mea era intr-o comuniune practic emotionala cu fiecare bucatica astfel decupata.
Se pare ca undeva
Nu foarte departe
Se duce o lipsa crunta
De brate.
