In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.
Etichetă: Nemira
Drumuri
Stropi mici si uzi se scurgeau pe geamurile aburite, complet imuni la zumzetul interior. Nu departe de mine, un grup inconjurat de trei bagaje imense sporovaia cand in franceza cand in chineza zguduindu-mi neinvitat lasitudinea matinala. Pe randul din fata, un barbat la vreo patruzeci de ani parea sensibil deranjat si de lumina tipatoare si de zgomotul ambiental si arunca din cand in cand priviri graitoare peste umarul drept. Barba-i era nerasa de cateva zile si ochii mici i se pierdeau intre doua sprancene stufoase. Il priveam putin, ca din intamplare si mi-l imaginam cautator de vise in spatele unui sir nesfarsit de nopti albe. Pe langa el priveam inca somnoroasa ansamblul parcurgand cu privirea personajele, unul cate unul si sfarsind de fiecare data departe de realitatea tangibila, atunci cand randurile dese, de data asta perfect iluminate de un neon proaspat schimbat, ma trageau de maneca, ademenindu-ma cu realitatile altora, probabil demult apuse.
Linii
Hmm, pai sa vedeam : m-am amuzat teribil cu branza, era cenusiu si dadea sa ploua. Priveam distrata pe langa ecranul calculatorului asteptand sa-mi treca starea de lehamite, era inca devreme. La un moment dat au inceput sa se lege cuvinte dupa cuvinte, am deschis repede un email si le-am notat in ordinea in care cadeau, grabindu-ma sa nu pierd niciunul. La vreo zece minute dupa, constatam un rezultat de-a dreptul satisfacator. Imi trecuse si lehamitea si imi venea sa rad de una singura.
Insula
Stau pe-o insulă aproape pustie
Și citesc gânduri.
Paginile cresc
Una câte una
Și se răsfoiesc
Bătute de vânt.
Floarea varstei
Trebuie sa scrie mare ! Cat mai mare ! Pe foi albe. Cat mai albe.
Trebuie sa inece de la buric in sus, sa intepe pe la spate sau pe oriunde altundeva, sa rumege in tacere, sa uite de tot rumegand in tacere, sa abureasca ochelarii de cal schimbandu-le pentru inceput rama, „restul vine automat, inceputul e mai greu”.
Crime perfecte
Mda … in general omor timpul. Bine. Pana la capat. Prefer asa decat invers. Am invatat sa-l omor cu pasiune de la o varsta relativ frageda, la indemnul parintilor. Mi-au spus odata „fa cum vrei numai sa nu te plangi ca n-ai ce face”. Apoi mi-au dat cateva exemple demne de urmat dupa parerea lor. Am apreciat gestul testand parerea si le-am dat dreptate. Si zau ca a meritat !
Abisuri 