Am îngheţat

Am degetele înţepenite şi creierul îngheţat. Mi-a plăcut la nebunie STAREA şi am decis s-o prelungesc la nesfârşit. Nesfârşitul durează de câteva degete şi a început deja să mă doară. Tare. Prea fraieră. Întotdeuna aşa. Prea buclă, prea gol.

Aştept o culoare, culoarea mea. Aştept degeaba.

A fost sălbatică și i-a priit

Devenise alergică la nimic, la paharele acelea mici şi creţe. La creveţii albi şi la conservele de peşte. La rafturile goale. La vorbe şi fum. Detesta conversaţiile lungi, detesta şi luna, şi stelele, şi toată umplutura aceea degeaba dintre lună şi stele. Dintre ea și stele. Nu se simţea compatibilă cu distanţele şi cu felul acelor oameni de a umple distanţele. N-o interesa cu cine s-a încurcat Fănică de la patru de frica lui Romică de la cinci, nici cu cine s-a luat Lenuţa de gura lumii. N-o interesa nici măcar calitatea excepţională a ţuicii la cazan produsă de Nae – vecinul cu un picior mai scurt din capu’ dealului – din strugurii culeşi de Gigi de pe moşia moştenită de la un unchi de gradul trei din partea mamei, mort într-un accident de muncă la turnătoria de fontă.

Continuă lectura

Eu n-am fapte cu lipici la oameni

E uşor să găseşti nod în papură faptelor. Pentru alţii faptele mele sunt una cu nimicul. Îmi place să plec de la nimic şi să construiesc tot restul. O dată, de două ori, de zeci de mii de ori. Până devin una cu nimicul. Nimicul e un început ca oricare altul. Ca şi sfârşitul dealtfel. Tot un fel de început.

Eu n-am fapte cu lipici la oameni, eu pur şi simplu exist altfel.

Monologhez

Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

Continuă lectura

O fotografie

Se golise Pamanatul de tot, umbre bântuiau goale neintreband pe nimeni nimic, nu mai exista nimicul, exista doar spaţiul, vidul revărsat peste margini, se golise Pământul şi ceruse gunoierilor să-şi adune măturile, una câte una măturile se strângeau mănuchi, înghesuite una într-alta măturile avizau cu concentraţia tipică maturilor, nimicul.

Continuă lectura

Nimic

Nu exista un nimic mai profund ca nimicul nedorit, cel renegat, nimicul azvarlit cat colo, la fiecare pas, clipa, trecerea, nimicul atras ca un magnet de toate gandurile, nimicul rascolitor al ideilor in vrac, ne-transformate, pangarite doar de forta mult prea plapanda a actului de a dori cu orice pret ceva incompatibil la stare si context.

Continuă lectura