Vreau să urăsc !

Vreau să urăsc ! Să urăsc până la vârful degetelor, să mă doară de atâta ură şi să cadă unghia cu ură cu tot. Să mă doară până în carne şi să mă scufund în durere până mâine. Până poimâine. Până la următoarea unghie să mă scufund până nu mai pot şi să uit că n-am mai urât până atunci.

Continuă să citești Vreau să urăsc !

Reclame

Flagrant delict

Intre doua franturi de vis apa imi umplea spiritul. Fara sa vreau, intre doi picuri umpleam instinctive pauzele. De fapt aproape dormeam. In jurul meu picuri cadeau puhoi. Din cand in cand ma intorceam de pe fata pe dos, intr-o indeferenta crasa. In jur picurii isi continuau caderea cu aceleasi pauze rare. La un moment dat o pauza prea scurta m-a scuturat din cap pana-n picioare «trezeste-te, esti uda leoarca». La inceput am dat doar din maini, crawl. Apoi mi-am arcuit calcaiele si am impins cu putere. Marginea patului s-a cutremurat si deodata cineva s-a apucat sa bata cu forta in perete.

Continuă să citești Flagrant delict

Haos

Cad lucruri buluc, unele peste altele. La colț dau năvală impresiile, știrile își sar rândul și izbucnesc toate deodată, negru „en dégradée”.

Reușesc să șoptesc între două nuanțe: „Vacanta s-a terminat, potopul e din nou disponibil”.

Aud întrebarea: „se dau bilete?”

Răspund placid : „totul e la liber, nuanțe la alegere, cu limite impuse”.

Coada dispare.

Orele se aliniază lent, decalajele tind spre zero, întunericul lasă loc beznei și plouă, plouă, plouă…

Deschid fereastra în noapte. Respir ploaia, deschid frigiderul respir golul, deshid cu greu borcanul, jumătatea de castravete e moale, înghit repede. Acru-amar … Apăs pe butonul roșu. Apăs pe butonul de la mijloc. Apăs pe butonul de jos.

Se aprind toate, pe rând.

Imagine. Sunet. Senzații. Nu aleg nimic, trec peste, mestec lent. Închid fereastră, închid borcanul, închid frigiderul, apăs pe toate butoanele.

Și plouă și lucrurile cad …

Cosmarul imperfectiunii

Intotdeauna m-am temut de negura profunda. Copil fiind, ceream cu disperare lumina zilei in miez de noapte. La inceput aproape in fiecare noapte, mai apoi, incet, incet, in fiecare noapte si cu din ce in ce mai multa disperare. Am sfarsit prin a dispune de propria-mi „luminita” agata de coltul usii , inger pazitor al inchipuirilor frenetice nascute in imaginatii de copil. Anii au trecut , luminita a fost fortata sa dispara si eu am fost nevoita sa-mi accept maturitatea in obscuritatea noptii. „Adultii nu au nevoie de luminite”.

Continuă să citești Cosmarul imperfectiunii