Cuvintele tale

@ Rachel Lynette French

Te uiţi cum se împung oamenii în cuvinte şi-ţi cauţi concluziile de pe margine. E greu să-ţi găseşti concluziile când nu cunoşti îndeajuns oamenii. De unde să ştii tu direcţia oamenilor? Direcţia oamenilor e dictată de context şi sentiment. E mult prea simplu să scoţi doar un deget şi să arăţi într-o direcţie oarecare. Vântul bate şi direcţia se schimbă …Vine ploaia, cad oamenii şi doar cuvintele rămân…

Cuvintele tale.

Reclame

Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile

@ Ravi Roshan

Mă întrebai ce se întâmplă cu oamenii
Transformați în aripi
Și eu mă gândeam un pic
Și încă un pic
Și când se termina picul
Răsărea luna și-ți spuneam
Că în acest caz
Ar trebui reinventat rozul
Căci orice transformare
Are un punct de plecare

Continuă să citești Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile

Și tot așa

Oamenii vin și se duc. Adică trec. Și uneori dispar. O iau pe scară în sus și nu se mai văd. Pe scara rulantă, pe partea stângă. Le privesc sandalele și unghiile colorate. Aici oamenii au mare grijă de picioare. La bază scării stătea odată un moș. Mă tot întrebam de ce fix acolo și mai ales cu ce scop. Moșul stătea și privea oamenii trecând.

Continuă să citești Și tot așa

Câmpul cu maci

A group of red wildflowers.

@ Milos Tonchevski

Încălecaseși pe-o șină strâmbă și încercaseși să ții direcția dreaptă. Pe stânga vedeai un lan de verde cu puncte, mici, roșii. Oameni mulți coborau într-o ploaie deasă și culegeau la întâmplare.  Ai fi coborât și tu dar înaintai în sens invers. Înaintai și regretai. Sensul, ploaia, macii, oamenii . Ți se lipise roșul de retină și verdele de retină și oamenii aceia mici sub niște umbrele negre simțeau macii și ploaia și verdele în locul tău. Ai fi vrut să fii strop într-o ploaie fină și deasă. Să fii stop într-o intersecție mică, pe stânga. Ai fi coborât și tu ca și oamenii aceia mici și mulți pe sub umbrelele lor negre și ai fi devenit  și tu la rândul tău punct.

Continuă să citești Câmpul cu maci

Leucoplastul roz

Green hummingbird flying mid-air in the wild

@ Hawin Rojas

Eu credeam că toţi oamenii au aripi
Aripi din acelea lipite cu leucoplast roz
Aripi una cu sufletul
Aripi în continuarea sufletului
Sufletul oamenilor
Tu îmi spuneai să nu mai pun atâta suflet
În aripile oamenilor
Aripile nu-s altceva
Decât un leucoplast roz
Lipit, dezlipit şi apoi îndoit şi aruncat la coş
Cu oameni cu tot.

Eu caut încă explicaţia oamenilor

Oamenii citesc doar titlurile. Mie nu-mi ies oamenii. Oamenii nu mai citesc textele, oamenii citesc doar titlurile. Oamenii nu înţeleg metafora din spatele titlurilor. Titlurile sunt incompatibile cu metaforele din spatele oamenilor.

Eu sunt incompatibilă cu oamenii. Cu viteza oamenilor de a pune punctul pe i. Cu puterea oamenilor de a inventa semnificaţii. Cu puterea oamenilor de a clasifica semnificaţiile după chipul şi înfăţişarea lor, a oamenilor.

Continuă să citești Eu caut încă explicaţia oamenilor