Arhitectura imperfecţiunii

A meshwork of concrete support beams on a ceiling

@ Bryan Colosky

Îţi sprijineai conştiinţa în două coate îndoite într-o cămaşă roasă de vremuri, te expuneai coloană frântă, năpădită de buruieni, maci roşii îţi curgeau printre degetele-arabescuri, te construiai din ceea ce simţeai, un pic de colo un pic de dincoace, clădeai din oameni sentimente pe care le expuneai apoi într-o verticalitate puţin artificială, ţi se scurgeau culorile pe la colţuri, mirosurile ţi se topeau pe la gene, te expuneai stil nedefinit, necizelat, trăgeai de speranţe în diagonala cea mai scurtă, oamenii te priveau şi apoi notau, nu ştiai ce anume înţelegeau oamenii din tine, ce anume remarcau oamenii prin tine, te voiai transparenţă şi splendoare, te simţeai declin, oamenii măsurau unghiurile şi netezeau coatele, oamenii priveau din unghiuri potrivite conştiinţe potrivite, tu îţi priveai doar coatele prin prisma oamenilor, stilul lor îţi făcea cu ochiul închis de pleoape groase iar tu te defineai drept imperfecţiunea întruchipată.

Lantul slabiciunilor

Nu exista doar puncte caci orice punct ascunde o vírgula si orice vírgula sprijina tot restul inclusiv tendintele, iar tendintele se citesc pana si de miopi pentru ca miopii simt cu ochii aproape inchisi si pentru ca intunericul e doar o stare de spirit iar starile de spirit isi contureaza limitele dimineata devreme si imediat dupa, isi vad de treaba precum au stabilit de comun acord.

Verde-rosu

La un moment dat mi-a spus sa ma uit in stanga, m-am uitat miscand si gatul in directia geamului, mi-a spus sa misc numai ochii, mi-am intepenit gatul si m-am executat. Apoi mi-a spus sa ma uit in dreapta spre sala plina ochi de scaune cu picior greu, metalic, asezate in jurul unor mese dreptunghiulare cocotate ca niste barzoi maturi undeva de la mijloc in sus. M-am executat si de data asta, impunand gatului o postura nefireasca, un fel de incolacire in jurul propriilor limite pana nu demult necunoscute.

Continuă să citești Verde-rosu

Ganduri furate

Uneori mi se pare ca lumea ma priveste ciudat, din ce in ce mai adanc, si din ce in ce mai insistent, ca si cum si-ar dori cu toata ardoarea posibila sa-mi fure din ganduri, bucatica cu bucatica.

Ma incapatanez sa-mi continui timida gandul in curs, cu privirea aruncata cand pe dreapta, cand pe stanga si sa-mi continui drumul de parca nimic nu m-ar fi perturbat vreodata.

Continuă să citești Ganduri furate