Sau poate invers

Sunt zile care încep pe o muzică de Crăciun şi sfârşesc pe aceeaşi muzică. De Crăciun.

Soarele bate frunze galbene pe umăr, muzica urlă defazat şi cineva – nu ştiu cine – numără trecerile. Un pas, doi paşi ….. O mulţime prea mică şi prea înceată de paşi. Mă urc într-un tren aproape plin şi-mi găsesc un loc la o fereastră. Cânt şi plâng. Sau poate invers. În faţa mea un om la vreo 30 de ani găseşte asta ciudat şi mă fixează. Fix şi lung. Mă fac că nu exist. Că nu există. Că mă pierd. Că mă afund. Că mă chinui. Că nu mă mint. Mă fac şi nu reusesc să mă fac.

Continuă lectura „Sau poate invers”

Anunțuri

Eu n-am fapte cu lipici la oameni

E uşor să găseşti nod în papură faptelor. Pentru alţii faptele mele sunt una cu nimicul. Îmi place să plec de la nimic şi să construiesc tot restul. O dată, de două ori, de zeci de mii de ori. Până devin una cu nimicul. Nimicul e un început ca oricare altul. Ca şi sfârşitul dealtfel. Tot un fel de început.

Eu n-am fapte cu lipici la oameni, eu pur şi simplu exist altfel.