Cand eram mai frageda, demult, undeva intr-o vreme undeva uitata de lume, mi se scotea pe ochi, pe nari si mai cine mai stie exact pe unde superficialitatea. Forma de calitate dispretuind linia prea lenta si prea ordonata a rutinei? Defect ros pana la os? Inocenta teribil de pura si induiosator de simpla in prostia ei ? Cert este ca imi intrase bine in cap – din cap pana in picioare – ca nu pot face nimic altfel decat totul pe fuga, ca si cum m-ar fi fugarit ogarii satului, infometati timp de ceve zile bune si apoi lasati in voia sortii.
Abisuri 