Cincisprezece căni

Spunea că-şi petrecuse weekend-ul pe la urgenţe. O tură pe la un “traiteur” chinzesc din ăla de-ţi îndoapă foamea si repede si bine, „la botu’ calului”, doi-trei nemi cu dată de valabilitate expirată – or fi fost făcuţi sambăta trecută? – şi jocul fusese jucat, el personajul principal al unei drame, ea, drama, aşezată pe burtă, “n” poziţii , frecvenţă mare de tăvălire, expunere prin tatonare “să doare cât mai repede şi nu foarte tare”, ea, burta, purtată pe la medici, ei, medicii, cu dignosticul şoptit, vorbe liniştitoare în miez de noapte “nu-i decât o indigestie, simptom frecvent în zilele noastre”, el, pacientul, răpus de nemi, “măcar i-ai savurat la momentul respectiv?”, ei, nemii, făcuţi din cine mai ştie ce, cine mai ştie cum, cine mai ştie (de) când.

Continuă să citești Cincisprezece căni