5 euros

@ Rutger Geleijnse

Băteam metrourile pariziene în fiecare dimineață, le băteam gri și fix și trist și nici nu îmi mai dădeam seama că le bat, de la un punct încolo griul domină și te lași dominat de gri până într-o bună dimineață ploioasă de toamnă când da acela muzicianul peste tine și te stoarce, adică îi da cu acordeonul și cu chitara într-o limbă cu accent atât de cunoscut că-ți vine să-l iei în brațe și să-l întrebi de ce naiba nu-și vede de casa lui frumoasă de la țara, din satul acela frumos de la poalele muntelui, de ce mama lui de muzician nu-și vede el de curtea lui lăsată baltă, măncată acum de buruieni, de ce preferă el să strice griul dimineților devreme în metrouri tapisate cu tot felul de stări, chipuri goale și bare reci ? De ce ?

 

Când a terminat de cântat i-am dat 5 euros și mi-am întors capul să nu vadă că plâng.

Contrabasul

Ieri am vazut un contrabas maro. Mare, maro si lucios. In spatele lui, un tanar in niste blugi bleu-marin cu talie joasa si cu un fular de in innodat pe fuga si aruncat neglijent peste umar, rezema un gard de sarma. Contrabasul statea nemiscat pe marginea trotuarului si tanarul fuma linistit o tigara de foi. Ansamblul emana o aroma discreta de cedru si santal.  Undeva, departe, cineva exersa o partitie la pian. Strada era pavata cu pietre inegale de un gri inca iernatic, era mult dupa doua si jumatate si, in afara de mine, de tanar si de contrabas, nu se mai vedea nimeni prin jur.

Continuă să citești Contrabasul

Cacao

Îi privesc – fără să-mi dau seama că privesc cu adevărat – îi privesc degetele lungi, palmele aproape albe, dosul mâinilor maronii. Unghii lungi bine tăiate, un alb în contrast neaşteptat cu maroniul incojurator.

Îl privesc pentru că lumina-mi lipseşte. Şi spaţiu-mi lipseşte. Sunt doar eu cu gândurile mele într-un tren încărcat cu alţii ca mine şi grijile lor. Mulţi. Două tipe vorbesc repede şi-mi dau din când în când coate. “Din greşeală” îmi doresc să cred. Şi cred cu adevărat că n-am altceva mai bun de făcut. Se lamentează grav vizavi de nivelul ridicat de delicvenţă şi de laxismul îngrijorător al forţelor de ordine “îţi dai seama, îi prind , îi duc la post, îi întreabă de ce, notează răspunsul, îl claseza cu grijă pentru statistici şi cam atât. Uneori le mai spun că ceea ce au făcut nu este etic, nu este vertical, nu este civilizat, să nu mai facă. Dar cam atât. O ora mai încolo reîncep să fură. Nişte încă copii”. Aştept cu inima la gură să adauge “români, estici”, precum m-am obişnuit ascultând ştirile de pe aici. Nu urmează însă nimic, se pare c-am luat-o razna de tot, îmi imaginez lucruri bizare.

Tipul cu degetele lungi din faţa mea mă priveşte insistent şi-mi zâmbeşte lătăreţ. Are dinţi albi şi o faţă lungă, maronie. În condiţiile date, zâmbetul asta mi se pare ciudat, schimonosit, deplasat. Îl evit cum pot, închid ochii şi mă dau răpusă de oboseală. Trenul zdruncină în continuare mirosuri şi miresme, conversaţii şi ghionturi din greşeală. Lumea se multiplică în fiecare staţie, o simt din ce în ce mai deasă, din ce în ce mai aproape de cercul meu intim. Mă simt năpădită. Strâng încăpăţânată din pleoape, mă simt incapabilă să rezist unei priviri directe. N-am chef de conversaţii inutile. Am îmbătrânit de-a binelea.

Cele două tipe au reuşit să se aşeze eliberând o rază de cerc. Tipul din faţă mă urmăreşte în contiuare lătăreţ. Mă întreb ce văd cei din jur. Ce-şi închipuie cei din jur. Îmi spun că probabil nici n-au remarcat tipul cu degete lungi şi dos de palme maronii. Că nici măcar nu-i interesează că zambetu lui lătăreţ e complet deplasat, evadat de-a dreptul din context.

Într-un sfârşit staţia “mea”, era şi timpul. Dau să cobor, mă împiedic de nişte labe lătăreţe. Nici măcar nu remarcasem că nu numai zâmbetul era lătăreţ şi deplasat. Înjur un pic în gând şi calc hotărât. Un urlet lătăreţ se aude undeva în spate.

Prea târziu , sunt deja strecurată afară din tren.

Comparatii

In definitiv totul este „un fel de” , un ceva deja clasat „, un ceva „cam in acelasi stil ca” , „cam acelasi gen de ca si”, un reper in plus in biblioteca de repere si termeni de comparatie. Caci, in definitiv, nimic nu este nou sub soare, este doar ingropat odata cu cei ce nu mai sunt sau doar inca nedescoperit, doar inca necategorisit.

Continuă să citești Comparatii

Desigur maine

Astazi as fi vrut sa-mi imbogatesc teancul de ipostaze cu alte ipostaze culese de pe ici pe colo, mai ales de pe colo, la o oarecare distanta care ar fi meritat cu orice pret a fi strapunsa chiar si pe indelete in viteza melcilor la pas de semafoare expres reglate la « 50 la ora » duminicali.

Continuă să citești Desigur maine