Bălţile ăstea

Plouă cu pauze stropii
Stropii cad litere pleaşcă
Sunt din ce în ce mai ude
Cuvintele
Se scurg în gol aproape- frazele
Şoptindu-se degeaba
Gândurile au intrat la apă
Apăsând inspiraţii lipsă
Caut ochi
Găsesc sprâncene
Caut paşi
Găsesc direcţii
Direcţiile altora
Indică bălţi
Sunt atât de strâmte bălţile astea
Atât de plate bălţile astea.
Plouă cu pauze stropii
Stropii cad cuvinte pleaşcă
Strâng ce pot
Şi mă înec într-o baltă aleatoare.

Ramura

Există acei paşi dincolo de noi, acei paşi „pe lângă”, puţin, doar puţin pe lângă, introspecţie cu perspectivă, gânduri răzleţe contaminate unul câte unul de alte gânduri răzleţe, o armată de gânduri contaminate, paşi din ce în ce mai deşi, paşi deşi pe lângă noi, continuarea „eu”-lui, „eu”-ul văzut prin ochii paşilor, clipiri dese cu substrat „e sigur calea?”, paşi din ce în ce mai apăsati, urme înecate în noroi „aici a fost odată mlaştina”.

Citește în continuare „Ramura”

Şirete

Îmi leg gândurile cu şirete negre, e vremea şiretelor negre, dincolo de norii groşi, ghete maro de piele întoarsă lasă urme întoarse pe dos, urmele din urma şiretelor, gândurile din urmă urmelor. Număr paşii, un pas, încă un pas, între două intonaţii răsuflate paşii se numără singuri, un picur de pas, încă un picur de pas, ploaia plouă cu paşi şi gânduri legate cu şirete negre, negrul ţiuie înalt, departe e grevă, zgomotele au tăcut, se aude numai ţiuitul şiretelor negre, ploaia gândurilor soarbe doi paşi număraţi de unii singuri, drumuri drepte scurg astfaltui gri şi timpul îşi numără secundele, secunda şapte-sute-şapte îşi aşteaptă picurată rândul, rândul îşi leagă paşii cu şirete negre, e vremea şiretelor negre şi a grevelor neanunţate.

Franturi

Azi dimineata, chiar inainte de prima «fara-cafea» am gasit pe birou noua bomboane. Nu le-am numarat de la inceput, le-am numarat imediat dupa ce mi-am asezat tacticoasa ochelarii pe nas. Erau niste bomboane in celofan colorat, doua nuante perfect incompatibile si totusi ambele cu menta. Imediat dupa, le-am rasfirat intr-un colt, aproape la fel cum le-am gasit si am luat liftul.

Citește în continuare „Franturi”

Pe drum

Oameni merg in ritmuri diferite. Unii mai repede, altii mai incet. Unii ii incetinesc pe altii si asta poate enerva la culme si forta depasirea. Pe unii ii poti depasi cu usurinta, accelerezi putin ritmul, un pas la stanga , trei pasi in fata , unul la dreapta si gata turul e jucat, iti reiei turma de unde ai lasat-o. Putin mai in fata.

Citește în continuare „Pe drum”