Monologhez

Miroase a sfârşit, a trecere „către”. Miroase a retragere, se simt golurile, spaţiile, se simt pauzele. Caut şi nu găsesc. Apăs, trec cu privirea, mă împiedic de nimicul celorlalţi. De spaţiul năpădit de non-posibilităţi. Nu cruci, doar iarbă. Mă întreb unde, unde să se fi dus cu toţii? Încerc o conversaţie timidă cu nimicul :

Continuă lectura

Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu

Seara asta tace din toate încheieturile. Tace şi scuipă pauze. Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu. Mestec în ceaşca neagră până nu mai rămâne nici abur. Seara asta ascultă ştiri în buclă, aceleaşi ştiri, aceleaşi bucle. Nu ninge, nu plouă, se anunţă alte seri. La fel de tăcute. Seara asta citeşte romane începute de un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină cad secole. Pagină după pagină se umplu spaţii. Sunt într-un pericol permanent pauzele. Nu există cinism, nu există râcă, nu există decât rânduri. Rânduri şi secole.

Continuă lectura

O frunză beată

Avea universul închis cu patru lacăte groase, perspectivele-i erau numărate pe degetele de la picioare, nu mai cunoştea senzaţia momentului descoperit în ultima clipă, nu mai mirosea sentimentul neprevăzutului ascuns în noapte, avea universul închis cu patru lacăte groase şi rata lucruri cu adevărat importante.

Ar fi fost să fie dincolo de lacăt, ar fi fost să fie dincolo de zid, ar fi fost să fie literă desprinsă de cuvânt, n-a fost să fie decât spaţiu, o pauză cât un week-end de toamnă, un portocaliu scurs pe o frunză beată.

 

Ce mi s-a intâmplat ieri

Mă amestec în spusele altora, încep cu punctul ca să fiu sigură, pun o virgulă, două virgule, mă şterg la nas, miroase a acru, îmi scot batista, privesc batista, renunţ la batistă, mai pun o virgulă, mă plictisesc de virgule, trec la rândul următor, puncte-gură cască mă privesc de pe margine „noi nu ştim să citim printre rânduri”, eu nu şi nu „n-aveţi decât să învăţaţi”, trec totuşi la rândul următor, trecerea provoacă valuri, valuri sunt, valuri se duc, eu tot printre rânduri, ador spaţiile, caut senzaţia de umplere, mi se răspunde lemn, privesc lemul, bat în calitate, calitate brad şi pace, câteva ploi mai târziu aschiii, iau o aşchie nu departe de trunchi, privesc trunchiul, privesc aşchia, genetic imposibil, caut ochelarii, calul niciunde, scot batista, astup mirosul, mirosul nu şi nu, privesc punctele, multe puncte, privesc aşchia, multe aşchii, dau foc şi plec, miroase a ars, la rândul următor mi se atrage atenţia „vezi degetul?” , eu simt doar pumnul, aş întoarce obrazul, n-am obraz, mi l-am pierdut la poker, îmi continui rândul, rândul îmi arată abstractul cu degetul-pumn eu dau vina pe puncte „asta nu e invidie, asta e opinie, asocierea simplista e apanajul punctelor-puncte”, punctele-puncte ma privesc pauză, ar trece si ele, podul niciunde, punctele-puncte cer dicţionare, eu nu umblu cu dicţionare printre rânduri, îmi pun batista la loc şi închid uşa.

Nu mai pute.

In căutarea lui lambda

Uneori avea nevoie de gramul de nebunie necesar uitării de sine, abandonul dincolo de cuvinte, dincolo de idei, concentraţie pe nivel minim, mal spălat de val. Uneori avea nevoie de un deget şi un buton într-o configuraţie specifică momentului, OFF-ul dinaintea apusului, OFF-ul la cerere, întunericul dindărătul orelor, liniştea dindărătul secundelor, pauza dindărătul cuvintelor.

Continuă lectura

Zen

Ma gandeam ca dadusem peste niste ciudatini diferiti, obisnuiti cu linistea si facand pe dracu’n patru sa si-o mentina in vigoare. Din acest motiv precis – si probabil nu numai – se inconjurasera de trei randuri groase de ce unii numeau cu mandrie „tufisura de calitate superioara” si apoi isi vazusera linistiti, foarte linistiti de treburile obisnuite : presalt(at) fapte la rece, afisurat prezumtii de tot felul, timport(at) si texportat din cele de becluza prioritara – ciudatinii se stiau trecuti prin multe si tocmai din aceasta cunoastere  atat de profunda de sine se tineau departe de problemele inerente tratarii tuturor detaliilor cu aceasi importanta, eliterna ezitare in fata argumentelor supraponderale si a nenumaratilor macarieni, fiecare cu o opinie personala bine definita si o tendinta de surzenie a sistemului semnervos provocata numai si numai in conditii bine stablite, nisipet ravratit de spusele celorlalti si niciodata invers.

Continuă lectura

Spatiu

Eu nu stiu altii cum sunt dar mie cand imi piere inspiratia imi piere fara preaviz si pe durata ilimitata. Si cand piere, lasa asa un fel de spatiu gol in urma ei, o pauza lunga pe care virusii se simt obligati sa o umple cu varf si indesat in pofida tuturor vicisitudinilor injectate cu bunastiinta, factori externi „perturbatori” numai pe prospecte bune de aruncat la „cosul pentru cartoane, hartii si alte din astea reciclabile”.

Continuă lectura