Atunci, demult

need some used books printer board near clear plastic cup leaning on black metal rail during night time

@ Maarten van den Heuvel

Trecuse ceva timp de când îl întâlnisem pe bătrânul cerșetor pe peronul căzut în dizgrație. Poate că murise între timp și cineva îi furase carnetul cu coperți mov. Sau poate că încă mai scria scenarii vânzând ziare vechi, îngălbenite de timp. Sau, cine știe, cineva îi furase între timp carnetul mov și scrisese o carte de succes pe baza căreia fusese adaptat un film.

Continuă să citești Atunci, demult

Reclame

Toate au o explicaţie, până şi crimele

Erau multe bucăţi de ziare. Trecea trenul acela verde şi le lua pe sus. Simţeam durerea aerului în contact cu trenul şi durerea trenului în contact cu lumea şi durerea lumii în contact cu mine. Mi-era milă, teribil de milă de literele acelea făcute terfeliţă. Aş fi chemat poliţia să elucideze crima dar poliţiei i se fâlfăia de litere. Fără să vreau deveneam şi eu complice la moarte.

Continuă să citești Toate au o explicaţie, până şi crimele

Titi

Azi se împlinesc 7 ani de când s-a dus. L-au găsit undeva pe lângă un peron, pe cărarea ce ducea spre oraş. Probabil că-l ignoraseră toţi, trecând pe lângă el ca pe lângă un beţiv. Nu, el nu era beţiv, el doar murea. I-au luat mobilul din buzunar şi au sunat la primul număr. Primul număr era al meu. Era într-o luni de dimineaţă când am răspuns. „Sergentul x” se prezentase cineva şi apoi mi se rupsese firul. Calea. Viaţa. Mă ţinusem de gard să nu cad şi probabil că nu reuşisem. Se uitau oamenii la mine şi mă întrebau din priviri „ce”. Eu nu le puteam spune „ce”, îmi pierdusem cuvintele undeva la un capăt de fir.

Continuă să citești Titi

Număr anotimpurile pe degetele de la picioare

Mi s-a împiedicat odată privirea de-un peron plin ochi de papuci de tot felul, mi se lipise privirea atât de adânc şi atât de profund încât aproape că-mi pierdusem pâna si trenul – era un tren pierdut din vedere, cu culoare pline, îngrămădite în oameni îngrămădiţi la rândul lor în nişte scaune ascuţite -albastru piţigăiat, era un tren cu sensul afişat din când în când, când îl priveam, când nu-l priveam – m-am trezit amestecând sandale cu cureluşe fine, şlapi dintr-un un cauciuc un pic cam uzat cu pullovere tăvălite prin trenuri îngrămădite in oameni îngramaditi, geci decolorate de timp cu fire împletite la întâmplare, fulare cu miros de naftalină cu rochii de culoare de un verde aleator si cu cizmuliţe cui toc proaspăt pingelit.

Continuă să citești Număr anotimpurile pe degetele de la picioare

Citesc doar titluri şi îmi pare rău

Oamenii pleznesc minutele cu dosul ideilor în formare şi minutele scapă din timp pleznite de dosul ideilor în formare. Timpul nu mai are timp, oamenii citesc doar titluri formându-şi propriile idei cu care, odată formate, pleznesc timpul scurgându-şi minutele. Şi tot aşa, cercul vicios al lipsei de timp, al timpului comprimat într-un minut uriaş, încă ne-scurs.

Continuă să citești Citesc doar titluri şi îmi pare rău