Epoca, cu personaje cu tot

Se ia o foarfecă ascuţită bine
Se testează pe ambele părţi
Foarfeca
Să lucească,
Să sclipească
Să taie bine
Se taie apoi amintirile în patru
(Egale sau nu, părţi să fie)
Se taie firele, toate firele
Până la ultima silabă

Continuă să citești Epoca, cu personaje cu tot

Reclame

Criminalistul

Omul cauta ochii, nu-şi fixase limita, îşi fixase doar crezul, omul era de statură mică şi dispunea de ochelari mari, rame groase, bădărane, omul aştepta în spatele perdelei fine ţesută cu multă dragoste, un alb muşcat într-o sâmbătă seara, omul privea ţintă dincolo de albul muşcat al perdelei, dincolo de aseptare omul clipea des şi repede, cuţitul îi sprijinea statura mică, omul simţea cuţitul şi simţind cuţitul omul îşi simţea viaţa scurgându-se pic cu pic, cineva stinsese lumina undeva, omul nu se sinchisea mai deloc, omul nu iubea lumina, omul cauta ochii, numai şi numai ochii, cineva striga omul undeva dincolo de lumina stinsă, cineva striga omul odată, de două ori, cineva striga omul pe numele mic, omul nu avea reacţii, omul avea voinţă, omul privea cuţitul, tăcând. Aşteptând.

Continuă să citești Criminalistul

In diagonala abstractului

Personage: interogatul, interogatorul

Decor: o încăpere prost luminată, un capăt de culoar părăsit, dincolo de două uşi batante, un scârţâit oribil, din când în când.

Actul 1 : Recunoaşterea.

Pe scurt : Fiecare scrutează orizontul celuilalt, tatonând forme diverse, încercând punctul printre linii şi definiţii diverse.

(Interogatorul începe timid, întrebări deschise, tatonare cunoaştere, un zâmbet abia iţit în colţ de buza, privire directă, ton măsurat. Interogatul priveşte podeaua de lemn, odată roşie, aşteptând)

De ce-ţi plac de fapt literele?

Pentru că îmi plac foarte mult formele.

Şi de ce îţi plac foarte mult formele ?

Pentru că dau sens.

Sens sub ce formă ?

Continuă să citești In diagonala abstractului

La capatul sforii

Dintotdeauna m-au atras povestile din spatele zidurilor, caramizi rosii roase de vreme, expuse publicului asa goale, dezvelite de minciuni, neputincioase in fata timpului si totusi trainice. Probabil nu numai simboluri a ceea ce au fost odata in culmea culmilor si nu mai sunt ci de-a dreptul istorie soptita seara de bunici in fata focului “mai ia si lingura asta si-ti spun mai departe”.

Continuă să citești La capatul sforii

Drumuri

Stropi mici si uzi se scurgeau pe geamurile aburite, complet imuni la zumzetul interior. Nu departe de mine, un grup inconjurat de trei bagaje imense sporovaia cand in franceza cand in chineza zguduindu-mi neinvitat lasitudinea matinala. Pe randul din fata, un barbat la vreo patruzeci de ani parea sensibil deranjat si de lumina tipatoare si de zgomotul ambiental si arunca din cand in cand priviri graitoare peste umarul drept.  Barba-i era nerasa de cateva zile si ochii mici i se pierdeau intre doua sprancene stufoase. Il priveam putin, ca  din intamplare si mi-l imaginam cautator de vise in spatele unui sir nesfarsit de nopti albe. Pe langa el priveam inca somnoroasa ansamblul parcurgand cu privirea personajele, unul cate unul si sfarsind de fiecare data departe de realitatea tangibila, atunci cand randurile dese, de data asta perfect iluminate de un neon proaspat schimbat, ma trageau de maneca, ademenindu-ma cu realitatile altora, probabil demult apuse.

Continuă să citești Drumuri

Compartimentari

Trenurile si povestile lor, purtate si transformate din conversatie in conversatie, din lipsa de altceva mai bun de facut sau doar dintr-o curiozitate morbida de a diseca realitatea celui din fata. Dintotdeuna m-au fascinat povestile efemere imaginate pe seama celor carora, un joc hazardos al soartei le-a rezervat, pentru un timp definit si limitat, un spatiu comun – un acelasi compartiment. Ah , trenurile compartiementate , adevarate bijuterii pentru iubitorii de analize socio – comportamentale . O mana si jumatate de necunoscuti obligati sa se suporte pentru o bucata de timp, intr-un spatiu limitat si nu intotdeuna confortabil.

Continuă să citești Compartimentari