Mutat aici
Etichetă: pietre
Hai să ne întâlnim !
@Mark Kamalov
Hai să ne întâlnim
Şi să ne aducem aminte toamna
Cădeam şi noi printre frunze şi pietre
Odată cu ea, galbeni-portocalii
Între două pietre vorbeam tăceri
Şi-ntre două tăceri buzele mimau nimicuri.
Nimicurile acelea nesemnificative
Acopereau lumea cu pietre aproape cubice
Umplând goluri cu semnificaţii ascunse
De când lumea …
Între două lumi
Noi deveneam tăcuţi una cu toamna
Apoi dispăream încet
Una cu frunzele.
Dureri
Începuseră s-o doară manelele. Lumea le arăta cu degetul dar făcea la fel, le citea şi le propaga.
Un „like”, două „like”-uri, un model, două modele mai încolo apăruseră sosiile. Acele manele care nu se vedeau manele. Umblau cu ochii închişi sosiile. Aveau obiectivele lor sosiile. Celebritatea lipeşte ochii cu leocoplast roz.
Un zâmbet în şoaptă
Am văzut dintr-un tren într-o gară două pietre gri pe un perete alb. Privindu-le în treacăt între un minut – poate mai puţin – şi câţiva călători grăbiţi am zâmbit fără să zâmbesc.
„Un zâmbet în şoaptă.”
O bubuitură, două bubuituri
Lucrurile s-au petrecut cam aşa: pe la şapte, o bubuitură, două bubuituri, trei bubuituri, mă ridic din pat năucă. Zi frumoasă, cer seninin, păsărele, dăm cu presupusul, presupunem câte în lună şi în stele, bem cafeaua pe balcon, ascultăm ştirile de pe balcon. Donna Maria îi aduce cafeaua şi pâinea donnei Bianca, donna Maria strigă cât e strada de mare şi donna Bianca răspunde de undeva de sus, de foarte de sus. E bine, cu bătrâneţile.
Trece ziua, trecem pe strada aceea îngustă şi animată de multe ori, după salată, după bere, după pâine, peşte, ulei de măsline, săpun în formă de lămâie, pe la cinci suntm gata de „sărbătoare” coborâm a nu ştiu câta oară strada aceea îngustă cu oameni mulţi. Lume şi mai multă. Sfântul Andrei, protectorul, este scos din biserică şi plimbat. Un cohort de preoţi şi notabili, la urmă localnicii. Zicem să vedem şi noi până unde şi până când dar renunţăm. N-avem ţinuta necesară. Propun o sticlă de vin şi o pizza pe plajă, căutăm prosoapele mari cumpărate în ultimul moment, le întindem pe bolovani, căutăm pizza, doar patru euro una mare şi caldă, ne întindem pe prosoapele mari şi începem să.
Poate nu fix la fel dar sigur pe urmă
Şi pe mine mă inspiră marea, cam în acelaşi fel, desigur, nu fix acelaşi, dar nu foarte departe de adevăr. Şi eu mi-am fotografiat capitolul în curs în dreptul soarelui în curs, în faţa valului în curs in ziua in curs, fix in secunda deja trecută, asfintită. Şi pe mine mă transpune marea. În ceva ieşit din comun, o chestie aşezată la margine de secol urmărind spuma la lupă şi viermii sub scoici.
Citește în continuare „Poate nu fix la fel dar sigur pe urmă”
Să (ne) scurgem ?
Din străfunduri uitate de lume, mâncate de viermi, radacinic spirală, radacinic cerc, stelemn pietrificat de veacuri, veacuri roase de invidie, purtate de la un nivel la celalalat, sol stratificat de mizeria anilor duşi, din toate acestea se naşte pe nesimţite o stralinişte ciudată, genul de stralinişte de dinaintea furtuni, frunze galbene călcate în picioare de gânduri cu bocanci, zimţi ascuţiţi, lupta cu timpul, cu opreliştea vremii, lupta cu noi dincolo de noi.
Manual de utilizare
Împingeţi prostia până la capătul răbdării, testaţi-i răbdarea răbdării insultând-o cu pauze dese, reţineţi-vă respiraţia de-a lungul prostiei, apelaţi la gard, apelaţi la pietre, aruncaţi cu ce vă pică la îndemână, simţiţi-vă şefi, simtiti-vă bine, împingeţi prostia dincolo de limite, impuneţi-va propriile limite, fabricaţi-vă regulile pe măsura prostiei „aici tăiem şi spânzuram, ordinea la alegere”, fiţi nimicuri, căutaţi-vă lupa, oferiţi-vă întru utilizare cu lupă cu tot, termen de garanţie depăşit, proclamaţi prostia drept vitamina bună la toate, înghiţiţi-o de trei ori pe zi cu trei pahare de apă, în trei poziţii diferite în funcţie de unghi şi perspectivă, testaţi-vă prostia pe toate părţile, declaraţi-o bun de utilitate publică, semnaţi în josul paginii şi simţiţi-vă mândru, nu vă uitaţi lupa, zâmbiţi vă rog, şi mâine e o zi la fel de publică, la fel de molipsitoare, spălaţi-vă paharele şi clătiţi-le bine, prostia se transmite !
Cetatea
Totdeauna…
In felul meu sunt ca bunica, trag brazde, le seman si apoi astept sa iasa. Intre timp le ud, le scap de buruieni, le iubesc, le ciondanesc ca nu mai ies, le rog din inima sa iasa, le intorc spatele de ciuda, cu deplina indiferenta a triumfl(ului) doar de vazul lumii si apoi le rog in gand, din suflet, sa iasa.
Zen
In asteptarea tacerii de miercuri
Abisuri 