Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …

Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să urlu în gura mare „a înflorit lavanda”. Mă bucur în şoaptă înghiţindu-mi cuvintele, mă înec în movul ăla profund şi mă plâng de prea mult soare. Spicul acela cu mov în capăt este subiectul meu de predilecţie azi şi mâine şi poate toată săptămâna. Pe cine mai poate interesa în asemenea măsură un spic verde cu mov la capăt? În niciun caz pe vecinii de la patru. Ei au alte subiecte de prelecţie. Copii lor tropăie şi plâng şi zbiară, zgomotele copiilor crapă geamurile groase şi perna cu puf şi înfundă şi mai tare degetul ăla afundat în ureche.

Continuă lectura

Casablanca

Era un avion plin cu oameni deşi aşezaţi câte şase pe rând. Oamenii deşi îşi ţineau genunchii cu degetele şi-şi numărau degetele cu limba lipită de cerul gurii. În avionul plin cu oameni deşi stewarzii vorbeau mai întâi şi mai întâi limbi străine care se terminau mereu cu aceaşi frază. Imposibil de pronunţat. Eu mă înghesuiam printre oamenii deşi în avionul plin ascultând cu sufletul la gură traducerea. Aripa din stânga n-avea nevoie de traducere, ea ştia practic toate limbile Pământului.

Continuă lectura

Poezia imaginilor

La un moment dat incepusem sa ma plictisesc de moarte, afara parca ploua intr-un fel de toamna intrata la apa, eu priveam de vreo zece minute in gol prin ferestra spalata ultima data inainte de Pasti „nu se face mama sa lasi geamurile de izbeliste in prag de sarbatoare” si ma tot scotoceam dupa ceva idei de zile mari, ceva nou, ceva altceva.

Continuă lectura

Pasul

Disecand timpul la intamplare am cazut la un moment dat fara sa vreau peste un minut rebel pe care m-am decis sa-l exploatez la maximum. De atunci tot exploatez minutul si sunt decisa sa continui pana la ultimul lui suflu, storcandu-l de orice strop de putere si amuzandu-ma teribil in rolul pisicii tarcate ce savureaza linistita mirarea vadit afisata de hoarda de «soareci fara voie» din jur.

Continuă lectura