Îmi car viaţa cu mine într-o cutie plată, gri, cu capac. Notez oameni, gânduri, senzaţii mutând cutia dintr-un loc în altul, fugărind principii într-un joc de-a „cine pierde mai mullte câştigă”.
E o viaţă gri într-o cutie plată, cu capac, fiecare deschidere face „clic”, fiecare închidere fac „clap”, detectez un oarecare ritm şi trăiesc mai departe notând oameni, gânduri, senzaţii, idei.
Îndes totul într-un pahar cu picior: hârtiuţe rupe-n opt, câteva fire de praf, zece cuie, o cutie goală de vopsea mată, o pungă de plastic maro, o pensulă fină şi una mai puţin fină, trei cleşti şi un pieptene ştirb, trei cartoane goale şi două pisici maro.
Faptul ca era gri nu era mana hazardului, culoarea si-o alesese intr-un mod premeditat, dupa o buna bucata de vreme. Cautase zile-n sir in locurile cele mai ciudate, ba in gradina lui Nea’ Mitica, ba pe sub nucul din vale, ba chiar si peste gardul vecinului din deal. Vizionase cateva duzini bune de rate trufase, vreo cinci-sase pisici tarcate si vreo trei oi de o culoare de-a dreptul ironica. Nu reusise si pace sa-si potoleasca setea de „nuanta cu vino-ncoace intr-un stil aparte „.
Intre doua sinusoide m-am oprit deodata la mijloc, sperand sa treaca. Ca prea statusem mult cu fundu’n groapa. Si tot asteptand asa, sa treaca, am intrezarit deodata o posibilitate interesanta. Intre doua pietre m-am apucat sa arunc
Abisuri 